Iulia Vântur a impresionat-o pe cea care i-a dat viață. Gestul emoționant făcut de ziua mamei ei: „Nimic nu se compară cu îmbrățișarea mamei”

Iulia Vântur este una dintre cele mai iubite și apreciate vedete de la noi din țară. Cu fiecare ocazie, atunci când a fost întrebată, fosta prezentatoare a vorbit despre relația pe care o are cu părinții săi. Vedeta locuiește de foarte mulți ani departe de țara natală, însă nu uită să revină de fiecare dată pentru a sărbători cu familia momentele speciale. Iubita lui Salman Khan nu a ratat anul acesta ziua de naștere a mamei sale și i-a făcut o mare surpriză femeii.
Iulia Vântur[Sursa foto: Instagram]
Mai exact, în miezul nopții, Iulia Vântur a ajuns acasă la părinții ei, în România, pentru a-i spune mamei sale ”La mulți ani” și pentru a o îmbrățișa. Catinca Vântur nu se aștepta deloc să o vadă pe fiica sa la ușă cu un tort în brațe, făcându-i cea mai frumoasă urare de ziua ei.
„Dragostea mamei! Am ajuns la timp pentru ziua mamei mele. Nimic nu se compară cu îmbrățișarea mamei. Mama e dragoste! Pură, necondiționată, blândă și puternică, în același timp. Îți mulțumesc, mama! Pentru viață, pentru că ești, pentru că sunt! Te iubesc! La mulți aniiii!”, a scris Iulia Vântur, în dreptul unui clip emoționant cu mama ei, pe care l-a publicat pe rețelele sociale.
Vezi această postare pe Instagram
Motivul pentru care Iulia Vântur a ales să părăsească România
Viața în India a făcut-o să se detașeze de lucruri, să evolueze, dar și să se maturizeze, după cum povestește chiar vedeta. De asemenea, vedeta recunoaște că România i-a oferit de asemenea lucruri frumoase, însă mentalitatea pe care o avea înainte de a părăsi țara a făcut-o să se gândească că se poate și mai bine de atât. În prezent, Iulia Vântur este fericită și se bucură de noua viață pe care o are și de schimbările care au apărut în viața ei.
Iulia Vântur[Sursa foto: Instagram]
”În India, mie asta îmi place și mi se pare frumos. Oamenii sunt mult mai stabili emoțional pentru că au familia lângă ei. Este un lucru minunat atunci când știi că ai familia și prietenii acolo. Realizez lucrurile astea într-o societate în care astea sunt niște valori. A trebuit să ajung în India ca să observ și mai mult, mai puternic cât de importante sunt apropierile cu cei dragi. La început am avut momente în care m-am simțit oarecum singură. Nu aveam familia, prietenii acolo. Eu mi-am dorit să ajung acolo, nu m-a forțat nimeni, m-am dus de bunăvoie. M-am luptat puțin cu mine ca să-mi dau seama că nu tot ceea ce credeam eu era adevărat sau bun. Mi-am dorit să cunosc și alte feluri de a fi”, a spus Iulia Vântur.
Citește continuarea aici.