Un turist din Vama Veche, surprins de camerele de supraveghere în timp ce fura frigiderul de la cazare.
Un tânăr a mers la terasa unei pensiuni din Vama Veche să se răcorească, iar acolo nu i-a făcut cu ochiul vreo domnişoară, ci... un frigider. Proprietara pensiunii a povestit întâmplarea pe Facebook, acolo unde a postat și imaginile în care se vede cum un bărbat se uită la un mic frigider, se gândește preț de câteva secunde, iar apoi scoate frigiderul din priză, îl ia în brațe și pleacă cu el, fără nicio jenă.
„ Cum să faci așa ceva?”, se întreabă ea.
Cum a fost prins hoțul din Vama Veche
Isprava tânărului de 26 de ani care a decis să plece cu frigiderul din bar în braţe s-a petrecut în plină zi.
„La data de 23 august, bărbatul în cauză ar fi sustras, de pe terasa unei pensiuni, un frigider. Bunul sustras a fost recuperat și restituit persoanei vătămate. În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, a anunțat Poliția.
Din păcate acest caz nu este unic pe litoral, iar oamenii legii întâlnesc des astfel de situații.