VIDEO: Isprava unor oameni din Baia Mare. Au tăiat și pârlit porcul de Crăciun pe acoperişul unui bloc

Românii dau dovadă de inventivitate atunci când vine vorba de respectat tradițiile strămoșești. Dacă până anii trecuți vedeam băimăreni că își sacrifică porcii prin spatele blocurilor sau chiar în fața lor, în stradă, iată că astăzi municipiul Baia Mare a trecut la un alt nivel. Șase bărbați și un băiețel de aproximativ 5-6 ani au participat la sacrificarea porcului de Crăciun pe acoperişul unui bloc. Ei au urcat pe terasa blocului ziua în amiaza mare și au trecut la treabă.
„Ia, next level (n.r. următorul nivel), unde se taie porcul!”, se aude pe înregistrarea video persoana care a făcut filmarea video.
Imaginile au ajuns și la oamenii legii care i-au amendat
Cu toate că unii s-au amuzat și și-au adus aminte de vremurile când se întâlneau la țară pentru a tăia porcul, alții s-au arătat indignați de situație. Potrivit
Au tăiat și pârlit porcul de Crăciun pe acoperişul unui bloc[Sursa foto: PixaBay]
O tânără din Georgia a adoptat un purcel: „ Doarme în pat cu mine câteva nopți pe săptămână”
Dacă în țara noastră obiceiul primitiv de a tăia porcul rămâne o ”tradiție”, la mii de kilometri depărtare alți oameni dormi cu porcul în pat și îl adoptă drept animal de companie. O tânără din Georgia a adoptat un purcel. Cei doi sunt de nedespărțit și dorm în același pat.
a adoptat un purcel[Sursa foto: PixaBay]
“Întotdeauna mi-am dorit un porcușor, pentru că mi se par foarte drăguți. Când am luat-o pe Petunia, era mică și absolut adorabilă.v Sunt obsedată de ea. Doarme în pat cu mine câteva nopți pe săptămână. Îi place să stea pe perna mea și să fie îmbrățișată atunci când doarme. Se lipește de mine și nu mai pot să mă mișc. Lumea crede că sunt nebună pentru că o las să se urce în pat”, a transmis Alexis Waldron, potrivit New York Post.