Stiri

Trupa suedeză Sabaton concertează pe 25 iulie la Arenele Romane din București! Programul și regulile de acces la eveniment

Concert Sabaton la București în 2022
Concert Sabaton la București în 2022 [Sursa foto: Instagram]
Sabaton concertează pe 25 iulie la Arenele Romane din București în cadrul turneului "The Tour to End All Tours". Consultă aici regulile de acces și programul!

Trupa suedeză Sabaton, unul dintre cele mai importante nume de pe scena metal contemporană, se reîntoarce la București pentru un nou concert pe 25 iulie 2022, la Arenele Romane din Capitală. Concertul face parte din turneul “ The Tour to End All Tours ” și este reprogramarea show-ului care ar fi trebuit să aibă loc pe 14 august 2020, fiind amânat din cauza pandemiei. Biletele cumpărate pentru concertul din 2020 rămân valabile.

Concert Sabaton la București în 2022
Concert Sabaton la București în 2022[Sursa foto: Instagram]

Program concert Sabaton la Arenele Romane

  • OPEN DOORS 18:30
  • Dynazty 19:15- 20:30
  • SABATON 21:00- 23:00

Bilete concert Sabaton:

Prețul biletelor variază între 254 și 194 lei în funcție de categorie și de perioada de achiziționare. 

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Sabaton (@sabatonofficial)

Reguli de acces la concertul Sabaton

Accesul în incinta Arenelor Romane se face începând cu ora 18:30, iar concertele încep la ora 19:15. După deschiderea porților, puteți sosi la orice oră doriți pentru a vă vedea trupele favorite. Concertul are loc în aer liber.

Pentru biletele "cu loc" accesul se face doar prin parc prin lateralele arenei.

Pentru biletele de pe Teren accesul se face pe la porțile de jos din parc ale Arenelor Romane.

Biletele oferă participanților acces doar în categoriile în care și-au cumpărat bilet.

La intrarea în perimetrul evenimentului, toți participanții vor fi percheziționați de agenții de securitate.

Este interzis accesul cu:

  • sticle, conserve;
  • mâncare sau băuturi de orice fel;
  • artificii, arme, obiecte periculoase;
  • obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser);
  • umbrele (vă rugam în caz că se anunță ploaie să veniți cu pelerine);
  • aparate foto/video profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detașabil);
  • aparate de înregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale;
  • animale de companie;
  • persoanele cu probleme de ordin medical trebuie să aibă asupra lor dovezi clare pentru a putea intra la concert cu medicamentele necesare.

Citeste si: Metaliştii suedezi Sabaton se pregătesc să lanseze albumul "The War to End All Wars"- Teaser Video

*Organizatorii NU vor stoca și NU vor păzi obiectelor prezentate în lista de mai sus pe durata evenimentului.

*La intrarea în perimetrul evenimentului, toți participanții vor fi percheziționați de către agenții de securitate.

*Organizatorii informează publicul participant că spectacolele includ lumini puternice ce pot afecta persoanele epileptice.

Concert Sabaton la București în 2022
Concert Sabaton la București în 2022[Sursa foto: Instagram]

Categorii de bilete:

Accesul în spațiul de eveniment va fi permis unei singure persoane pe baza biletului valid, o singură dată. Biletul în baza căruia se va face accesul va trebui păstrat pe toată durata concertului.

Părăsirea perimetrului de concert, după validarea biletului de acces, va fi strict interzisă. Persoanele care doresc să părăsească zona de eveniment o pot face, dar la ieșire brățara le va fi ruptă și dacă doresc să intre din nou, vor trebui să-și cumpere alte bilete.

Citeste si: Balthazar, Vița de Vie, The Mono Jacks, byron, Luna Amară, printre artiștii care vor urca pe scena festivalului Living Rock 2022

Fanii care au bilete pe scaune se pot plimba dintr-o parte în alta a arenelor ca să ajungă la zona de merch de pe coronament, dar nu pot intra pe teren (și viceversa- fanii de pe teren nu pot intra în zonele cu scaune). De asemenea, staționarea pe coronament pentru a privi concertul este interzisă din două motive: 1) nu se aude bine 2) nu trebuie blocate căile de evacuare.

  • Categoria Premium  - Bilete cu loc în sectoarele K, E
  • Categoria Teren  - Bilete fără loc, în fața scenei, pe teren
  • Categoria Acces General  - Bilete cu loc în Arenă, mai puțin în sectoarele K și E.