Societatea de Transport București și Metrorex au anunțat care este programul mijloacelor de transport în comun pentru perioada Sărbătorilor Pascale, începând cu Vinerea Mare. Iată care este mersul metroului și STB pentru următoarele zile.
Metrorex anunță care este programul circulației trenurilor de metrou pentru perioada Sărbătorilor Pascale, începând cu Vinerea Mare. În zilele de 14, 15, 16 și 17 aprilie 2023, trenurile de metrou vor circula pe toate magistralele, conform graficelor pentru zilele de weekend şi sărbători legale. În noaptea de Înviere, 15/16 aprilie 2023, trenurile de metrou vor circula între orele 23:00 – 1:00 la un interval de aproximativ 10 minute, iar de la ora 1:00 până la ora 5:00, la un interval de circa 20 minute. Potrivit informațiilor Metrorex, accesul în metrou cu lumânări aprinse, candele aprinse, este strict interzis pentru evitarea oricăror evenimente nedorite.
Metrorex a anunțat și programul de funcționare a casieriilor în timpul sărbătorilor pascale, pentru eliberarea cartelelor. Orarul valabil în perioada 14-17 aprilie poate fi consultat pe site-ul oficial metrorex.ro.
Citește și: Vremea de Florii 2023 și Paște 2023: Ce anunț au făcut meteorologii?
Ce program vor avea mașinile STB de Paște 2023
În noaptea de Înviere, adică pe 15 spre 16 aprilie, serviciul de transport public va fi asigurat de autobuzele liniilor de noapte și de cele ale liniei 783, conform programului obișnuit. Suplimentar, STB va menține în circulație, până la ora 03:00 dimineaţa, tramvaiele liniei 41, care vor circula la intervale de 20 de minute.
Programul de funcționare complet pentru fiecare linie de transport poate fi consultat pe site-ul oficial al companiei: https://stbsa.ro/ora_statii.
Restricții de circulație
De asemenea, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că începând de joi, 13 aprilie, și până luni, 17 aprilie, vor fi impuse restricții de circulație pentru mașinile cu o masă de peste 7,5 tone.
Citește și: Codul rutier 2023: Ce amendă primești dacă circuli cu mașina cu ITP-ul expirat
Aceste restricții vizează autostrada A2, Bucureşti, intersecția cu DNCB – Fundulea – Lehliu – Fetești – Cernavodă – Constanța, intersecția dintre autostrăzile A2 și A4, joi de la 16.00 la 22.00, iar în restul zilelor între orele 6.00 și 22.00.Restricțiile de circulație vor fi aplicate pe DN7, Piteşti, intersecția DN7 cu DN7C – Râmnicu Vâlcea – Veștem, intersecția DN7 cu DN 1, joi, între orele 18.00 și 22.00, iar în restul zilelor în intervalul orar 6.00 și 22.00.