Începutul primăverii a venit cu o veste deosebit de tristă pentru fanii Găștii Zurli. Trei dintre cele mai iubite personaje, mai exact Fetița Zurli, Bucătărașul Lulu și Truli, și-a anunțat retragerea după ce timp de 15 ani s-au dedicat trup și sufletul proiectului, fondat de Mirela Retegan.
Vero Căliman a luat pe toată lumea prin surprindere după ce a postat un mesaj emoționant în mediul online, despre frica de respingere și încrederea în sine. Îndrăgita actriță recunoaște că a trăit în frică, însă personajul Fetița Zurli a ajutat-o să își recapete încrederea. Acum că a renunțat la acest rol, aceasta spune că frica revine, însă este pregătită să treacă la un nou capitol al vieții ei și să demonstreze de ce e în stare.
„Mi s-a spus că lumea nu este interesată de Vero Căliman. Și m-a rănit profund.
De ce? Pentru că, în adâncul meu, fetița s-a simțit întotdeaună nedorită. Și atunci, am trăit în frică. Dacă nu voi mai fi fetița care până la urmă și-a câstigat locul, cine voi fi eu? Faptul că ea a reușit să obțină atenție a fost, pentru o perioadă de timp, o alinare și o amorțire, o dorință continuă de a rămâne și de a deveni din ce in ce mai iubită.
Știu că există mulți alții care trec prin asta. Care, aparent, au tot. Dar care nu se au pe ei. Care pleacă in vacante exotice, dar nu pot fugi de gândurile de insuficiență. Care au succese profesionale rasunătoare, dar care ajung acasă la un cămin gol și rece, pentru că nu se pot opri din muncă cu gândul că isi vor pierde identitatea. Ceva sigur e de facut, incerc in fiecare zi sa ma reeduc, sa gasesc o cale spre o pace activă.
Voi reusi! Da stiu, mi s-a mai spus si că sunt prea profundă sau că gândesc prea mult”, a fost mesajul postat de Vero Căliman în mediul online.
Citește și: Cine este tânăra de 22 de ani care a preluat Gașca Zurli, după ce trei membri importanți au plecat din trupă
După ce Fetița Zurli, Bucătărașul Lulu și Truli și-au anunțat retragerea, Mirela Retegan a oferit o serie de declarații despre momentele dificile cu care se confruntă. Aceasta a explicat că cei trei actori au decis să plece din Gașca Zurli pentru a se concentra pe viața personală, iar ea îi va susține în tot ceea ce vor să realizeze.
„Ei și-au ales momentul așa cum au considerat ei. Noi am avut aceste discuții, știam că o să se întâmple în felul ăsta. Nu ne-am certat, dar toate despărțirile sunt grele, e foarte greu și pentru ei, e foarte greu după 14 ani să faci altceva în viață. Eu îi înțeleg și îi susțin din tot sufletul în tot ce au de făcut. Nu e un moment ușor, dar cu siguranță că o să ne întâlnim în alte proiecte mari, când o să facem evenimente mari. A fost foarte greu weekend de weekend să pleci joia de acasă și să te întorci lunea. E normal să vrei să ai și tu o familie, să faci copii, să te căsătorești. Lucrurile sunt într-o transformare în viețile noastre. Eu sunt foarte recunoscătoare că au stat până acum.”, a declarat Mirela Retegan, în cadrul podcast-ului realizat de Giulia Anghelescu.