Dimineața Nebună: Locul din România unde a fost construit un patinoar modern, deși drumurile sunt încă neasfaltate: ”Asta îmi trebuia, că în rest suntem pricopsiţi”

Investiție controversată într-o comună din Dolj. Primăria Coșoveni a decis că ar fi un patinoar în valoare de 100.000 de lei ar fi o investiție bună, cu toate că drumurile stau neasfaltate, iar problemele pe plan local formează o listă interminablă. Până şi consilierii locali au crezut că e vorba despre o glumă. Cei aproape 350 de copii ai comunei ar trebui să mergă zi de zi la patinoar pentru ca investiţia să poată fi recuperată.
„Avem 50 de perechi de patine, de la 30 numărul, până la 44. Avem 4 pinguini pentru cei mici care chiar sunt la primele ore de patinaj şi nu ştiu să patineze, mai avem un aparat de ascuţit patinele. Avem un aparat de curăţat şi spălat patinoarul.” a declarat Virgil Grigore, primarul comunei Coşoveni.
Locul din România unde a fost construit un patinoar modern, deși drumurile sunt încă neasfaltate[Sursa foto: Captură video]
Străzile stau neasfaltate, iar localnicii sunt revoltați
Localnicii sunt însă nemulțumiți de investiția uriașă pe care primăria și-a asumat-o, fiind de părere că gropile din asfalt ar fi trebuit să fie prioritare.
„Ia uite! Gropi, ălea, ălea. O ţâră asfalt, o ţâră ceva. Trebuia să asfalteze ceva, să facă ceva” , a spus un localnic.
„Patinoar îmi trebuia, că în rest suntem pricopsiţi. Deci, orice se putea face cu banii ăştia. Ce patinoar, unde în câmpul ăla acolo?!”, a spus alt localnic.
Locul din România unde a fost construit un patinoar modern, deși drumurile sunt încă neasfaltate[Sursa foto: PixaBay]
Cum explică primarul investiția în patinoar
În timp ce localnicii sunt nemulțumiți de investiția făcută, primarul susține că patinoarul a merit toți banii, mai exact suma de 100.000 de lei.
„ Care îşi permit mult mai mult merg mai departe la oraş că e mult mai frumos şi mai. E normal ca în orice localitate, nu toată lumea să fie de acord cu investiţiile. Nu toată lumea trebuie sa fie de acord cu investițiile, e foarte normal. Nu trebuie să fie toată lumea de acord cu ce facem noi.” , a declarat Virgil Grigore, primarul comunei Coşoveni.
Investiţia abia a trecut de votul consilierilor.
„Vă spun sincer. Prima dată am crezut că este o glumă, când am citit. Acum chiar observ chiar observ că e un lucru serios.” , a declarat unul dintre consilierii locali.
Despre acest subiect au discutat și matinalii Mișu și Cosmin în matinalul ”Dimineața Nebună”. Cei care nu au fost pe frecvențe pot asculta întregul moment chiar aici.