Cadoul neprețuit pe care Papa Francisc i l-a făcut Regelui Charles al III-lea înainte de încoronarea de pe 6 mai

Ne mai despart doua saptamani pana la incoronarea regelui Charles al III-lea si a reginei consoarte Camilla Parker trecand deja 70 de ani de la incoronarea reginei Elisabeta a II a care si-a luat in primire rolul de la o varsta foarte frageda.
Papa Francisc, cadou de o insemnatate deosebita pentru regele Charles al III-lea
Numeroase personalitati vor fi prezente la evenimentul de pe 6 mai printre care si Papa Francisc care i-a daruit Regelui Charles un dar extrem de pretios din partea Bisericii Catolice. Ca inalt prelat al Bisericii Catolice, Papa Francisc i-a daruit monarhului doua particele ale crucii pe care se spune ca Isus a fost crucificat. Relicvele au incrustate intr-o cruce sfintita care va fi folosita de catre rege la procesiunea de pe 6 mai.
Incoronarea regelui Charles al III lea are loc pe 6 mai[Sursa foto: Hepta]
"Darul reprezinta relatia stransa intre Vatican si Marea Britanie"
Ambasadorul britanic de la Vatican, Chris Trott, a comunicat un mesaj prin intermediul Twitter-ului legat de acest aspect: "Monarhii sunt profund emotionati si recunoscatori pentru acest dar minunat. Darul reprezinta relatia stransa intre Vatican si Marea Britanie care s-a consolidat de-a lungul dominiei Majestatii sale Regina Elisabeta care a intalnit de-a lungul vietii 5 popi.Cele doua bucati, una de 1cm si una de 5 milimetri au fost dispuse in forma de cruce si acoperite cu geam pe suprafata caruia a fost incrustat un quartz roz."
Toate aceste detalii demonstreaza relatia stransa dintre Regatul Unit si Inalt Preasfintia Sa Papa Francisc si mai ales aduc un soi de popularitate evenimentului de pe 6 mai.