Ioana Bulcă a murit la vârsta de 89 de ani.
Lumea teatrului este în DOLIU. Ioana Bulcă a murit la vârsta de 89 de ani, a anunțat Teatrul Național ”I.L.Caragiale” din București pe pagina de Facebook a instituției. Fanii sunt devastați, iar rețelele sociale sunt inundate de mesaje de condoleanțe. Cu o carieră care s-a întins pe parcursul a 4 decenii, regretata actriță a marcat generații prin talentul său, prezența inconfundabilă și sensibilitatea interpretativă.
„Teatrul Național ”I.L.Caragiale” din București anunță cu tristețe că astăzi, 9 iulie, inegalabila actriță Ioana Bulcă a încetat din viață. Ioana Bulcă a făcut parte, timp de peste 40 de ani, din trupa Teatrului Național București, dar a fost și o foarte valoroasă actriță de film, colaborând de-a lungul carierei sale cu regizori de renume ai cinematografiei românești și interpretând roluri memorabile: Midia în Zodia Fecioarei (1966), Doamna Stanca în Mihai Viteazul (1970), blonda în Astă seară dansăm în familie (1972), Margareta în Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (1972), Aristizza în Restul e tăcere (2007, regia Nae Caranfil)- rol pentru care a fost premiată cu
Ioana Bulcă a murit
Cine a fost Ioana Bulcă
Ioana Bulcă s-a născut într-o familie preocupată de lumea artistică. Și-a petrecut copilăria la Sibiu și încă de atunci a arătat că are o înclinație către lumea teatrului și filmului. A fost căsătorită cu Szobi Cseh. A obținut mai multe premii, printre care Medalia de aur, CNC – pentru rolul Doamna Stanca (2000), Medalia aniversară a UCIN (1963–2008) pentru merite în cinematografia națională, Premiul de excelență pentru activitate, TIFF Sibiu (2007), Premiul pentru întreaga carieră.
La Teatrul Naţional din Bucureşti, unde a jucat începând din anul 1960, este distribuită de-a lungul anilor în zeci de piese: ”Tartuffe” de Moliére, regia Ion Finteşteanu (1960), ”Anna Karenina” de Lev Nikolaevici Tolstoi, regia Moni Ghelerter (1961), ”Cercul de cretă caucazian” de Bertolt Brecht, regia Lucian Giurchescu (1962), ”Eminescu” de Mircea Ştefănescu, regia Sică Alexandrescu (1964), ”Zece zile care au speriat lumea” de Reed John, regia Mihai Dimiu (1967), ”Idiotul” de F.M. Dostoievski, regia Alexandru Finţi (1969), ”Al patrulea anotimp” de Horia Lovinescu, regia Mihai Berechet (1969), ”Apus de soare” de Barbu Ştefănescu-Delavrancea, regia Marietta Sadova (1973), ”Richard al III-lea” de William Shakespeare, regia Horea Popescu (1976), ”Gaiţele” de Al. Kiriţescu, regia Horea Popescu (1977), ”D-ale carnavalului” de I.L.Caragiale, regia Sanda Manu (1984), ”Bădăranii” de Carlo Goldoni, regia Victor Moldovan (1988), ”Troienele” (”Trilogia antică”), regia Andrei Şerban (1990), ”Vrăjitoarele din Salem” de Arthur Miller, regia Felix Alexa (1991), ”Roberto Zucco” de Bernard Marie-Koltes, regia Felix Alexa (1995), ”Femeile savante” de Moliére, regia Lucian Giurchescu (1997), ”Aşteptând la Arlechin” de Noel Coward, regia Ion Cojar (2007) ş.a., după cum se arată pe site-ul Teatrului Naţional din Bucureşti, www.tnb.ro. Cu ”Trilogia antică” participă la Festivalurile de la Sao Paolo, Edinburgh, Paris, Milano, Salzburg.