Xonia poate avea mari probleme, după ce a fost prinsă de polițiști băută și drogată la volan. Ce urmează să se întâmple în cazul artistei, din punct de vedere legal?
Xonia a fost prinsă beată și drogată la volan în jurul orei 04:00, în noaptea de 22 spre 23 iunie 2023, când oamenii legii au oprit-o în trafic pe o stradă din sectorul 2 din București. În urma testului efectuat cu aparatul DrugTest, cântăreața ar fi consumat cocaină, dar totodată a fost depistată și cu o concentrație de alcoolemie de 0,30 g/l pur în aerul expirat, ceea ce i-a făcut pe oamenii legii să ia o serie de măsuri drastice. În urma celor întâmplate, artista s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor interzise, dar și pentru că s-a urcat la volan fără drept de a conduce pe teritoriul României.
Ce ar putea să se întâmple în cazul Xoniei
Potrivit Art.336 alin 2 din Codul Penal, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau al substanțelor psihoactive se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă. Una dintre cele două este amenda, iar cea de-a doua posibilă pedeapsă este închisoare de până la cinci ani. Toate acestea se vor stabili abia după ce polițiștii vor efectua o anchetă, deoarece urmează să analizeze cazul din mai multe puncte de vedere, mai ales în ceea ce privește substanțele pe care le-a consumat, tipul lor și scopul.
Citește și: Xonia s-a despărțit de iubitul ei, Michael! În ce relații au rămas cei doi: „Nu mai sunt într-o relație”
”Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
Totodată, potrivit Art.335 alin 2 din Codul Penal, conducerea fără drept a unui vehicul pe drumurile publice din România se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
” Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă” , se arată în Codul Penal.
Citește și: Primul mesaj transmis de Xonia după ce a fost prinsă băută și sub influența substanțelor interzise la volan
Care este numele real al Xoniei
Majoritatea fanilor o cunosc după numele de scenă, însă fără să știe că numele ei real este, de fapt, Loredana Sachelaru. Cântăreața în vârstă de 33 de ani s-a născut în Melbourne, însă este de origine română. Se pare că părinții ei au dorit să aibă un nume specific țării din care provine, deși a trăit mulți ani departe de casă.