Șoc în lumea showbiz-ului românesc! Xonia a fost prinsă de polițiștii din Sectorul 2 al Capitalei băută și drogată la volan. După verificări, oamenii legii au constatat că nu avea nici dreptul de a conduce în România.
După controversatul episod al „contesei digitale” prinsă beată și drogată la volan, acum o nouă vedetă a călcat strâmb. Xonia s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor interzise, dar și pentru că s-a urcat la volan fără drept de a conduce pe teritoriul României. Incidentul s-a petrecut în această dimineață.
Citește și: Xonia, la testul sincerității! S-a împăcat sau nu cu iubitul milionar: "Mă bucur tare mult"| EXCLUSIV
Xonia, prinsă beată, drogată la volan și fără drept de a conduce în România
Din primele informații, Xonia avea o concentrație de 0,30 g/l alcool pur în aerul expirat și a ieșit pozitivă și la consumul de substanțe interzise. Medicii au mai transmis că a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.
„La data de 23 Iunie a.c., în jurul orei 04:00, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au procedat la oprirea unui autovehicul condus de către o femeie, pe o stradă din sectorul 2. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că persoana care conducea autovehiculul se afla sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor interzise, dar și că nu avea dreptul de a conduce pe teritoriul României", a transmis Poliția Capitalei.
Contactată de jurnaliști, Xonia nu a vrut să dea niciun detaliu despre acest episod nefericit, afirmând că nu poate da declarații în acel moment.