Stiri

VIDEO: Un elev din Baia Mare, dornic să facă senzație pe Tik Tok, la un pas să dea foc liceului în care învață: „Ne-am aprins”

Un elev din Baia Mare, dornic să facă senație pe Tik Tok, la un pas să dea foc liceului în care învață
Incendiu la Colegiul Tehnic George Barițiu din Baia Mare [Sursa foto: Captură video]
Un elev de liceu din Baia Mare a fost la un pas să dea foc liceului, după ce a aprins un brad din curtea şcolii. Tânărul de 16 ani a făcut acest lucru pentru a posta filmarea pe Tik Tok!

Tânărul de 16 ani este elev la Colegiul Tehnic George Barițiu din Baia Mare! Într-o pauză, alături de alți doi colegi, elevul ar fi aruncat o țigară aprinsă în bradul din spatele liceului, iar imediat ce copacul s-a aprins, cei trei au început să filmeze isprava. La un moment dat, paznicul liceului a văzut flăcările uriașe și a intervenit cu un furtun, mai ales că flăcările foarte mari se puteau extinde și la clădire.

Întreaga poveste a ajuns și pe Tik Tok, acolo unde a adunat multe comentarii și vizualizări. Din fericire, incendiul nu a afectat clădirea liceului şi nu a fost nevoie nici de intervenţia pompierilor.

Un elev din Baia Mare, dornic să facă senație pe Tik Tok, la un pas să dea foc liceului în care învață
Incendiu la Colegiul Tehnic George Barițiu din Baia Mare [Sursa foto: Captură video]

Citeste si: Dimineața Nebună: Un student a încercat să creeze combustibil de rachetă în bucătăria din cămin- AUDIO

„În timpul pauzei de la ora 10.00, un elev de clasa a IX-a, care declară că accidental a aprins acel arbore, a provocat un incendiu care a fost lichidat prin intervenţia promptă a persoanalului care a fost format în acest snes. Chiar luna aceasta a fost un instructaj cu privire la măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor. Incendiul a fost lichidat în cel mai scurt timp. La nivel de legislaţie şcolară, pentru această faptă este prevăzută ca şi sancţiune doar scăderea notei la purtare, pentru că elevul se află în învăţămîntul obligatoriu”, a spus Simona Popescu, director al Colegiului Tehnic George Bariţiu din Baia Mare.

Un elev din Baia Mare, dornic să facă senație pe Tik Tok, la un pas să dea foc liceului în care învață
Incendiu la Colegiul Tehnic George Barițiu din Baia Mare[Sursa foto: Captură video]

Elev din Baia Mare, la un pas să dea foc liceului

De asemenea, directoarea şcolii mai spune că a anunţat autorităţile printr-un apel la 112, iar elevul a fost sancţionat şi contravenţional. Colegiul urmează să constituie o întâlnire de consiliu, pentru a lua măsuri disciplinare împotriva elevului. Cel mai probabil, acesta va risca scăderea mediei la purtate. În plus, tânărul în vârstă de 16 ani a fost amendat cu suma de 500 de lei, pentru că a fumat în incinta unității de învățământ.