Un bărbat condamnat la închisoare în Anglia, pierdut de polițiști pe Aeroportul din Cluj-Napoca! Infractorul a luat un taxi și s-a făcut nevăzut

Bărbatul din Huedin, condamnat la un an și jumătate de închisoare în Anglia, dar cercetat pentru diferite fapte și în alte țări, a sosit aseară pe Aeroportul Avram Iancu, din Cluj-Napoca, cu avionul care venea de la Londra. Într-un moment de neglijență al angajaților, infractorul a reușit să treacă de filtrul poliției de frontieră. A urcat într-un taxi și a plecat, iar la câteva străzi, când taximetristul a oprit la un semafor, bărbatul a coborat din autoturism fără să plătească.
„În data de 21.12.2021, la ora 19:45, pe Aeroportul International din Cluj Napoca, din direcția Luton, un cetățean român a fost înapoiat de autoritățile din Marea Britanie. Acesta a fost preluat de la aeronava de către un polițist de frontieră în vederea efectuării formalităților de intrare în țară.Pe timpul verificărilor suplimentare în linia a doua de control, derulate în astfel de situații, bărbatul a profitat de un moment de neatenție al polițistului, s-a amestecat in mulțime și a ieșit din incinta aeroportului”, a transmis Poliția de Frontieră.
Un bărbat condamnat la închisoare în Anglia, pierdut de polițiști pe Aeroportul din Cluj-Napoca
A fost demarată o anchetă internă la Poliția de Frontieră din Cluj
În acest caz a fost deschisă și o anchetă internă, în timp ce verificările sunt continuate în acest caz, mai ales că bărbatul în cauză nu a fost găsit nici până în momentul actual.
„În urma verificărilor s-a stabilit ca bărbatul, domiciliat pe raza județului Cluj, figurează în atenția autorităților române, pentru infracțiuni la regimul circulației. Imediat au fost formate echipe operative, fiind alertate structurile locale ale poliției și jandarmeriei, in vederea depistării persoanei in cauza. Cercetările continuă, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale. Totodată, la nivelul instituţiei au fost demarate verificări interne în vederea stabilirii împrejurării în care s-a produs evenimentul şi au fost dispuse măsuri pentru a preîntâmpina astfel de situaţii", se arată într-un comunicat.