A trecut un an de la moartea Andreei Cuciuc, însă durerea a rămas la fel de vie în sufletele părinților. Aceștia cer acum să i se facă dreptate fiicei lor.
Andreea Cuciuc, fiica interpretului de muzică populară Igor Cuciuc, a părăsit această lume mult prea devreme, la doar 17 ani. Cu un talent moștenit de la tatăl ei, aceasta avea în față o carieră promițătoare și numeroase visuri, pe care, din păcate, nu a mai apucat să și le îndeplinească. Tinerei i s-a făcut rău brusc într-un local din Chișinău, la o petrecere desfășurată cu ocazia Balului Bobocilor, unde erau prezenți mai mulți colegi de la Centrul de Excelență în Educație Artistică „Ștefan Neaga”, dar și Cristi Botgros. Două ambulanțe au sosit la fața locului, însă eforturile depuse de medici au fost în zadar. Potrivit autorităților, Andreea a murit în urma unui stop cardiac. Iată cum a fost ultima zi din viața Andreei Cuciuc, toate detaliile despre tragedia care a cutremurat o țară întreagă, dar și ce i-a făcut pe artist și pe soția lui să creadă că adolescenta a fost otrăvită.
Ce s-a întâmplat în seara fatidică în care Andreea Cuciuc și-a pierdut viața la doar 17 ani?
Andreea Cuciuc s-a stins din viață fulgerător la petrecerea organizată cu ocazia Balului Bobocilor, după ce a dansat în horă cu prietenii ei.
Oleg Spînu a fost cel care a povestit în detaliu ce s-a întâmplat după ce adolescentei i s-a făcut rău. El a dezvăluit că prima ambulanță a venit în 10 minute, însă fata era deja într-o stare extrem de gravă. Ulterior, a sosit și cea de-a doua ambulanță. În ciuda eforturilor depuse de medici, Andreea a decedat. După 30 de minute, ei au ieșit și i-au dat vestea cumplită Dianei Cuciuc.„Cred că era ora 9.30 -10.00. Am dansat în horă cu ea și după 15-30 de minute maximum eu am ieșit afară să iau aer. Aud pe un coleg că strigă «Andreea, Andreea». Când am coborât pe scări am văzut că o un coleg îi acorda primul ajutor. Ea trăgea aer, dar nu putea să respire, nu avea aer. Peste 10 minute a venit Ambulanța. Am ajutat-o să o urce pe targă și se vedea că este într-o stare gravă. Eu i-am pus degetul la nas și nu avea respirație. Medicii făceau tot posibilul să fie bine, colegii plângeau, eu eram foarte stresat, nu știu să reacționez în astfel de situații.
Eu am tras cu ochiul pe geamul Ambulanței și am văzut cum o resuscitau cu electricitate din asta (n.r. – cardioversie electrică), medicii chiar făceau tot posibilul. Am văzut că îi puneau și ceva în gât. Cea de-a doua ambulanță a venit, au stat cam 30 de minute după care medicii au ieșit și au întrebat care sunt părinții”, a declarat Oleg Spînu, potrivit cancan.ro.
Cum a fost ultima zi din viața Andreei Cuciuc?
Cu durere în suflet și ochii plini de lacrimi, Diana și Igor Cuciuc au vorbit recent, în cadrul unui interviu, despre ultimele clipe din viața fiicei lor. Nimeni nu se gândea că ziua aceea de vineri avea să se termine cu o tragedie. Tânăra s-a trezit veselă de dimineață, a mers la școală, unde a avut orele scurtate, și în jurul orei 15:00 s-a prezentat în locația în care a avut loc Balul Bobocilor pentru a ajuta elevii din clasele mai mici.
„Era un copil ca toți copiii, zi obișnuită ca toate zilele. Se scula dimineața cu dispoziție, se machia, se îmbrăca, mereu cerea sfaturi de la mine. Eu eram mama ei iubită. Ziua aceea era zi de vineri și au avut lecții scurtate pentru că în colegiu se sărbătorea Balul Bobocilor. Ea trebuia să fie la ora 15:00 acolo pentru că cineva a rugat-o să vină mai devreme.A fost și un mic ajutor pentru cursul întâi, pentru boboceii tineri. Era așa grăbită, s-a machiat frumos și ca de fiecare dată m-a întrebat: «Mama, să iau rochia asta? Să îmbrac costumul ăsta?» Era o zi obișnuită. Nu am avut nicio presimțire, nu am avut niciun vis.
Noi am fost ca prietenele, ea întotdeauna îmi povestea tot, îmi cerea sfaturi. Era un copil perfect. Eu știam la ce oră ajunge Andreea la local, am mai discutat prin mesaje. Am întrebat-o cum se simte, dacă a ajuns. Ea mi-a răspuns că se simte foarte bine, erau foarte veseli, că au ajuns la distracție. Țin minte, din spusele colegilor, ei erau foarte flămânzi și așteptau să li se aducă pe masă bucatele pe care le-au comandat. Băuturile care s-au adus la masă au fost din partea colegilor. Au fost servite fetele cu bere și mai apoi cu shoturi. Masa Andreei era cu prietenii și cu colegii ei de grupă. Erau în jur de 12 persoane. Am înțeles că prietena Andreei i-a făcut invitație prietenului ei ca să sărbătorească și el împreună cu ei Balul Bobocilor în acel local”, a povestit Diana Cuciuc într-un interviu pe canalul de YouTube Life MD Documentary.
După câteva dansuri, în jurul orei 21:00, Andreea a început să se simtă din ce în ce mai rău. Ea i-a spus prietenei sale, Alexandra Cuhuteac, că nu poate respira, dar și că îi bate inima foarte tare. Astfel, cele două au decis să iasă din local să ia aer. „A stat un pic la masă și în pahar rămăseseră vreo 100 de grame de bere și, normal, după un bloc de dansuri e însetat copilul. După ce a servit gura aceea de bere s-a uitat la Alexandra și i-a spus: «Alexandra, mie foarte tare mi se zbate inima, eu nu pot respira». Când a ieșit pe prag, la intrare, un băiat a văzut-o așa nesigură pe ea și a întrebat-o: «Andreea, ce e cu tine? Te simți rău? » Și Andreea a zis: «Eu nu văd nimic». Pupilele ei erau albe și mărite tare”, a completat Igor Cuciuc. Odată ajunsă afară, Andreea s-a prăbușit la pământ și colegii au început să intre în panică. Unii dintre ei au vrut să îi acorde primul ajutor, însă nu au reușit. Cu ultimele puteri, fiica lui Igor Cuciuc și-a sunat mama și a implorat-o să vină să o salveze.
Cu ce probleme de sănătate se confrunta Andreea Cuciuc?
După ce Andreea Cuciuc s-a stins din viață, în presa din Republica Moldova s-a scris că aceasta s-ar fi confruntat cu anumite probleme cardiace, dar și că în urmă cu 5 ani ar fi fost operată la Chișinău pe cord deschis. Într-un interviu recent, tatăl ei a explicat că tânăra se confrunta, de fapt, cu o afecțiune numită defect septal ventricular și a suferit o intervenție foarte ușoară, într-un spital de la ei din țară.
„Niciodată nu am văzut-o să cadă jos, să leșine sau să i se facă rău. Andreea noastră a fost tot timpul foarte energică și foarte veselă, o fată sănătoasă. Era tot timpul prima la dans, făcea sport acasă, niște exerciții făcea pentru diafragmă”, a spus artistul. „Nu operație pe cord deschis cum se vorbește, vrem să facem lumină. I s-a făcut o intervenție foarte ușoară la noi în țară”, a completat Diana Cuciuc.
Ancheta continuă la un an de la moartea Andreei Cuciuc! De ce cred părinții că tânăra a fost otrăvită?
După un an greu, marcat de o tăcere apăsătoare și numeroase întrebări fără răspuns, Diana și Igor Cuciuc au decis să vorbească public despre bănuielile lor privind moartea Andreei. Ei au ajuns la concluzia că aceasta a fost otrăvită și susțin că autoritățile nu le-au oferit informații convingătoare cu privire la circumstanțele morții fiicei lor pe parcursul ultimului an. Temându-se că cineva încearcă să ascundă adevărul, ei au cerut reluarea anchetei. De asemenea, au dat de înțeles că nepotul lui Nicolae Botgros ar fi fost cel care i-ar fi pus droguri în pahar fiicei lor. El ar mai fi încercat să îi ofere substanțe interzise și în trecut.
În plus, faptul că tatăl lui Cristi, Corneliu Botgros, a ajuns primul la localul în care Andreea și-a dat ultima suflare le-a ridicat primele suspiciuni. Acestea s-au intensificat în urma mesajelor insistente pe care le primea Igor Cuciuc de la Nicolae Botgros, dar și după ce Cristi a sunat-o pe Andreea la o zi după înmormântare. Când nepotul celebrului dirijor a ajuns pe patul de spital în stare gravă, Diana Cuciuc s-a convins că el este vinovat de moartea Andreei. Chiar dacă tânărul instrumentist a susținut că a ajut o problemă la pancreas, soția lui Igor Cuciuc a aflat din alte surse că ar fi făcut o supradoză în urma consumului de droguri.
„În septembrie, știe toată lumea ce s-a întâmplat. Am fost telefonați de persoane care ne-au spus că uite, boomerangul, totuși, există. Individul este internat, este în comă de la supradoză de drog. Eu atunci eram convinsă nu 100%, dar 200% că ăsta este individul care se face vinovat. La mine telefonul două săptămâni era roșu, zi și noapte primeam apeluri de la colegi, de la părinți, de la părinții unde individul și-a făcut studiile muzicale chiar. Mi-au povestit tot ce a fost în trecut, cu ce se ocupa, cum a fost, câți copii au suferit din cauza lui. Mă rugau să țin secret ceea ce mi-au povestit, dar ne-au încurajat și ne-au spus că:«Voi trebuie să mergeți să faceți lumină că în țara noastră există un focar periculos și este la fiecare colț această sare care se vinde peste tot»”, a povestit Diana Cuciuc.
Soții Cuciuc, gata de exhumarea copilului lor
Diana și Igor Cuciuc și-au pierdut unicul copil, astfel că acum sunt gata să meargă până în pânzele albe pentru a-i face dreptate. Ei au luat în calcul chiar și exhumarea, bănuind că există încercări de a ascunde adevăratul motiv al morții Andreei. „Noi mergem mai departe, așa cum mi-am propus, și dacă este cazul mergem și la exhumarea copilului nostru”, a mai declarat Diana Cuciuc.