Vecinii bătrânei de 83 de ani fac DEZVĂLUIRI TULBURĂTOARE într-un schimb tensionat de replici cu fiica victimei. Ce s-a întâmplat la apartmentul din Târgu Jiu?
Un bărbat de 39 de ani și-a ucis bunica și fratele mai mare cu o macetă comandată prin curier, după care s-a sinucis. Surse din anchetă susțin că autorul crimei din Târgu Jiu ar fi fost internat în trecut într-un spital de psihiatrie. Inițial, la fața locului a ajuns un echipaj de poliție, însă pentru că nimeni nu a răspuns la ușa apartamentului în care cele trei persoane locuiau, forțele de ordine au fost suplimentate.
Fiica victimei, discuție aprinsă cu vecinii
"De unde știți ce a fost la mine în casă? Ai auzit că o ameninț?", le-a spus femeia vecinilor.
"Da, dar de câte ori", i-a răspuns unul dintre martori.
"Nu vă e rușine!", a continuat fiica victimei.
"Să-ți fie rușine ție", i-a spus o vecină.
"În fața mea gura. Când eu am zis că este nebună și că este alcoolică", a replicat femeia.
"De ce nu ai dus-o la spital", a întrebat o vecină.
"Eu? Cu ce să o duc?", a venit răspunsul fiicei.
"Tu vorbeai cu poliția să nu vină", a spus un martor,
"Eu? Nu vă e rușine. Mincinoșilor! Praful și pulberea să se aleagă…voi i-ați dat nas nenorocitei", a încheiat răbufnită femeia.
Ce se știe despre autorul crimei din Târgu Jiu
AS în Gorj scrie că vecinii spun despre Alexandru Marinescu că avea un comportament ciudat de mai mult timp, fiind cunoscut în zonă ca fiind consumator de substanțe interzise. Pe piept avea tatuat cuvântul Lucifer. Mai mult, numele său ar apărea și într-un dosar instrumentat de DIICOT. Sursa menționată anterior precizează că Alexandru mai era cunoscut și pentru talentul său de pictor și tatuator. Acesta a absolvit Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara, iar în ultimii ani ar fi suferit de depresie, după divorțul de soția sa.
Ce spun omenii legii despre dubla crimă urmată de sinucidere din Târgu Jiu
„În contextul îndeplinirii procedurii de aducere la cunoștința femeii de 62 de ani a ordinului de protecție emis împotriva sa și a măsurii de evacuare din locuința comună, polițiștii au constatat că aceasta plecase deja de la locație și se afla la altă adresă, din municipiul Târgu Jiu, pe strada Aurel Vlaicu, unde a declarat că va locui pe perioada interdicției de a se apropia de mama sa și de apartamentul în care aceasta are domiciliul. Fiind întrebată de polițiști în legătură cu relația dintre ea și cei doi nepoți, femeia de 83 de ani a declarat că nu are conflicte cu aceștia și că unul dintre ei, cel în vârstă de 39 de ani, i-ar fi adresat cuvinte și expresii jignitoare, în urma cu aproximativ două luni. A fost întocmit formularul de evaluare a riscului, însă nu a rezultat un risc iminent, iar femeia nu a solicitat emiterea unui ordin de protecție provizoriu și nu a formulat plângere, fiindu-i înmânată o cerere pentru a se adresa instanței de judecată, conform legislației în vigoare. Între victimă și cei doi nepoți ai acesteia nu au fost sesizate fapte de violență fizică”, au menționat reprezentanții IPJ Gorj.