Georgiana Lupu a vorbit în cadrul unui interviu despre conflictul care a avut loc la Survivor România din cauza furturilor de mâncare.
Georgiana Lupu, fosta concurentă Survivor România, a deslușit cel mai mare mister din tabăra Faimoșilor: cine i-a furat mâncarea Elenei Marin?
Așa cum bine știm cu toții, Elena Marin a fost extrem de afectată în momentul în care a descoperit că mai multe zile la rând mâncarea i-a fost furată. Concurenta a explicat că are probleme cu stomacul și a fost sfătuită de medici să-și porționeze mâncarea, acesta fiind motivul pentru care nu mânca totul dintr-o dată.
„Aici este vorba de mai mulți hoți. Nu știu exact cine fura mâncarea. O parte zic că Zanni, o parte zic că Alexandra. Mai există și un dirijor, Culiță, din punctul meu de vedere, cel care mai dădea ponturi.
Georgiana Lupu, despre mâncarea Elenei Marin: „Ea o ținea la vedere”
Georgiana Lupu i-a luat apărarea colegei sale, Elena Marin, dar pe de altă parte, spune că și ea avea o parte din vină pentru situația în cauză.
„Este foarte urât (n. red: că i s-a furat mâncarea) pentru că Elena Marin a încercat să se înțeleagă cu toată lumea. Este o fată super ok, era cea mai bună prietenă a mea din echipa aia.
Dacă ea ar avea susținere mai mare, din punctul meu de vedere, ar ajunge foarte departe. Aici e vorba și de psihic pentru că degeaba ești bun pe traseu dacă nu reziști psihic. Ea este o persoană care pune la suflet și i-am zis să nu mai pună la suflet. De multe ori din nimicuri face ditamai.... eu nu aș face așa. Dacă aș ști ceva nu aș vorbi așa în fața echipei.
Eu i-am spus: contează unde îți pui mâncarea, o ținea la vedere de foarte multe ori. Când știi că îți mănânci mâncarea ta și o vezi pe a altuia la vedere e foarte greu să te abții, să nu iei. Noi ne duceam la trasee nemâncați, nu e ușor. Era mult mai frumos să se ducă la ea și să spună: `Elena, mi-e poftă, îmi dai și mie o gură?` Nu era frumos să se fure unul pe altul așa”, a mai declarat Georgiana Lupu.