Polițistul în vârstă de 50 de ani a murit după ce a fost înjunghiat de propriul fiu, în municipiul Piatra-Neamț. Ce spune avocata tânărului de 22 de ani?
Polițistul de 50 de ani a fost ucis cu sânge rece chiar de propriul fiu. După atacul brutal, fiul victimei a fugit de la fața locului, însă a fost prins de poliție în scurt timp, datorită descrierilor oferite de martori și a camerelor de supraveghere din zonă. În fața instanței, tânărul de 22 de ani și-a recunoscut fapta și a declarat că își asumă responsabilitatea pentru ceea ce a făcut.
Toți așteptau RĂSPUNSUL, dar avocata fiului polițistului din Piatra-Neamț A ALES SA TACĂ
„Nu vă pot spune care este motivul, nu vă pot da detalii din anchetă”, a declarat Ioana Ioniță, apărătoarea suspectului.
Crima s-a produs în seara zilei de 1 iunie, pe bulevardul Mihai Eminescu din Piatra-Neamț. Procurorii susțin că, pe fondul unui conflict spontan, tânărul și-ar fi atacat tatăl cu un cuțit, aplicându-i multiple lovituri. Datele comunicate de Serviciul de Ambulanță Județean Neamț arată că victima a suferit plăgi înjunghiate multiple care au afectat cordul, zona jugularelor și abdomenul, cu eviscerații, medicii încercând fără succes resuscitarea.
Procurorii au schimbat încadrarea juridică
Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț a anunțat că, la data de 2 iunie 2026, procurorul criminalist a dispus schimbarea încadrării juridice din omor în forma violenței în familie în infracțiunea de omor calificat în forma violenței în familie, reținând circumstanța premeditării. Anchetatorii consideră că există indicii potrivit cărora suspectul, identificat prin inițialele V.V.D., și-ar fi planificat fapta înainte de a-și ataca tatăl, polițist în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Neamț.
Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, care urmează să stabilească toate circumstanțele crimei, a precizat Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț: ”La data de 1 iunie, în jurul orei 20:59, polițiștii din cadrul Poliției Municipului Piatra Neamț au fost sezițați cu privire la faptul că, pe fondul unui conflict spontan, un bărbat în vârstă de 50 de ani, polițist, în timp ce se afla pe Bulevardul Mihai Eminescu din Municipul Piatra Neamț, a fost înjunghiat cu un cuțit de către fiul său în vârsta de 22 de ani. La fața locului s-a prezentat un echipaj din cadrul serviciului de ambulanță județean Neamț, care a declarat decesul bărbatului. Tânărul se află în custodia poliției și lor, urmând a fi administrate măsurile procedurale. Cercertările sunt preluate de parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț.”