NOI DETALII CUTREMURĂTOARE în cazul crimei din Piatra-Neamţ, unde un polițist în vârstă de 50 de ani a fost ucis de propriul fiu.
Polițist din Piatra Neamț a fost ucis cu mai multe lovituri de cuțit chiar de propriul fiu. Anchetatorii susțin că fiul victimei și-a premeditat fapta și că nu se afla sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive în momentul atacului brutal. Conform documentului instanței, tânărul de 22 de ani, student în București, s-a întors în acea zi la domiciliul părinților din Piatra-Neamț. Pe parcursul zilei, acesta a încercat să ia legătura cu membrii familiei, apelând de pe număr ascuns atât părinții, cât și sora sa minoră, însă nu a primit răspuns.
"Ca un om să facă asta are nevoie să acumuleze foarte multă furie, violenţă, dar şi fantasmă. Majoritatea unor astfel de fapte de violenţă se întâmplă în interiorul ideii de prejudiciu şi răzbunare. Sunt acte şi fapte care sunt văzute de obicei de făptaş ca fiind forme de justiţie", a declarat Gabriel Diaconu, medic psihiatru.
Polițistul în vârstă de 50 de ani a fost ucis de propriul fiu
MOTIVUL crimei din Piatra Neamț
Tânărul de 22 de ani este acuzat că și-a ucis tatăl în plină stradă, după un conflict legat de o proprietate.
Fiul polițistului din Piatra Neamţ ar fi dorit să primească apartamentul din București de la părinți, însă tatăl său nu a fost de acord. Psihologii care analizează cazul sunt de părere că motivul real al crimei este mult mai profund, fiind vorba despre o furie acumulată de mult timp și de un conflict intens. Potrivit ziarulatitudineadeneamt.ro, relația lor ar fi fost marcată de episoade de violență și scandaluri.