Primarul comunei Racovița, ADEVĂRUL despre dispariția lui Alexandru, băiețelul de 5 ani. CE FĂCEA, DE FAPT, TATĂL MICUȚULUI în acea zi: "Nu s-a pierdut în pădure, ci în..."

Detalii despre dispariția lui Alexandru, băiețelul de 5 ani. 

Ies la iveală noi detalii neaşteptate despre băiețelul de 5 ani dat dispărut de familie.

Alexandru Zerestea, copilul din Sebeșu de Jos dat dispărut de familie, este căutat de sute de persoane. Polițiști, pompieri, jandarmi, salvamontiști, vânători, echipe din cadrul primăriei și o mulțime de voluntari s-au mobilizat și îl caută pe băiețelul de 5 ani în zona Ruscă. Alarma a fost dată luni seara, în jurul orei 19.00, după ce părinții au observat că dispăruse din apropierea fermei familiei. Tatăl copilului lucra la repararea unui gard, iar micuțul se juca în zonă.

La un moment dat, copilul s-a făcut nevăzut în apropierea unei liziere. Familia a început imediat căutările, însă fără rezultat. La momentul dispariţiei purta pantaloni sport gri, bluză albastră şi adidaşi sport din pânză, de culoare albastră.

„Nu s-a pierdut în pădure, ci într-o zonă de șes, aflată la baza pădurii. Acolo sunt multe grădini închise, iar tatăl lui lucra la împrejmuirea unui teren. Băiețelul era cu el și, din spusele tatălui, l-a scăpat din ochi câteva clipe, iar când și-a dat seama că nu îl mai vede, a plecat să îl caute.

O oră și jumătate l-a căutat singur, sperând că îl găsește, apoi a anunțat sătenii, iar informația a ajuns și la noi, iar ulterior au fost anunțate și forțele de ordine, poliția, pompierii, salvamont, jandarmi. Eu m-am ocupat de alarmarea Fondului de Vânătoare. Cred că au fost sute de oameni la căutări, am pierdut numărul la un moment dat, nu pot estima câte echipe de oameni au fost împărțite în acel perimetru”, a spus primarul Andreea Anghel.

Ce declarații a făcut tatăl lui Alexandru, baiețelul de 5 ani

Întrebat dacă micuțul are probele de comunicare, tatăl a precizat că băiatul, deși știe puțină română și vorbește engleză și spaniolă, el nu a avut probleme de comunicare cu fiul lui.

Citește și: 15 ani de căsnicie s-au terminat brusc! CE S-A AFLAT ACUM despre Cabral și Andreea Ibacka E NEAȘTEPTAT. Această informație ar putea să fie MOTIVUL DIVORȚULUI

”Păi am venit aici să repar la un gard electric care cineva (…) mi l-a rupt ca să-mi dea drumul la animale. Și când eram pe final – că mai aveam de pus un par – băiețelul era la doi metri de mine lângă cărare. (…) El mergea în fața mea, eu mergeam după el, s-a dus un pic mai în față, a luat curba, acum m-am dus pe el, nu l-am mai găsit”, a declarat Toma Zerestrea.

Ce declarații a făcut tatăl lui Alexandru, baiețelul de 5 ani 
(sursa foto: captură YouTube/ observatornews)

”Probabil nu m-a auzit, pentru că el comunică. Deci, nu avem probleme de comunicare cu el, cu copilul. Nu e adevărat că vorbește mai puțin în română, vorbește mai mult în engleză, în spaniolă și așa. Când l-am strigat o dată, mai devreme, să vină lângă mine mi-a răspuns, n-a avut nicio problemă, acum nu știu ce s-a putut întâmpla”, a declarat tatăl copilului, conform Turnul Sfatului.

Localnicii s-au mobilizat și ei pentru a ajuta la căutări. Unii au verificat zona râului, alții au mers prin pădure și pe terenurile din apropiere, în speranța că îl vor găsi pe copil

"Am luat-o până în capăt de tot şi de sus în jos au coborât trupe prin pădure pe partea asta şi pe râu în jos direct. Noi o să mergem pe stânga... voi aţi coborât pe partea aia, noi o să mergem pe stânga voastra...Căutările sunt dificile foarte multă vegetaţie, noroi, dificil de căutat, foarte mulţi arbuşti, tufe. Îl strigăm şi căutam în toate locurile mici", spun oamenii.

Localnicii s-au mobilizat și ei pentru a ajuta la căutări.
(sursa foto: captură YouTube/ observatornews)

Citește și: DETALIUL CUTREMURĂTOR descoperit de medici la băiatul de 4 ani care a fost găsit mort într-o baltă. DE CE NU S-A MAI ÎNCERCAT RESUSCITAREA

"Este o zonă dificilă, sunt dealuri, munţi, văi, avem şi un curs de apă, am luat tot la pas... din păcate nu au găsit niciun indiciu, nici cel mai mic indiciu", a declarat Paul Bucurenciu, viceprimar.