Fostul soț al Ralucăi Bădulescu trece prin momente grele după ce cățelușa lui a murit. Postarea făcută de acesta în mediul online a emoționat internauții.
Vali Pungă, fostul soț al Ralucăi Bădulescu, traversează momente dificile după ce Jenna, cățelușa lui, s-a stins din viață. El a găsit-o pe un câmp în drumul spre Giurgiu, iar aceasta i-a fost alături constant timp de 15 ani. Moartea ei l-a afectat profund pe fostul partener de viață al vedetei, care a transmis un mesaj emoționant în mediul online.
Ce a transmis Vali Pungă după decesul cățelușei sale?
Vali Pungă este devastat după ce cățelușa pe care a salvat-o de pe un câmp în urmă cu 15 ani a murit subit. El a făcut anunțul prin intermediul unei postări emoționante, în care a recunoscut că Jenna i-a fost alături la bine și la greu de-a lungul timpului, l-a păzit, l-a echilibrat și i-a arătat iubirea în cea mai pură formă.
„Acum 15 ani, Dumnezeu a pus în drumul meu un înger. Am găsit-o pe Jenna pe un câmp, în drumul spre Giurgiu. Atunci am crezut că eu o salvez pe ea. Astăzi știu că, de fapt, ea a venit în viața mea ca să mă salveze, să mă învețe, să mă echilibreze și să-mi arate ce înseamnă iubirea în forma ei cea mai pură și necondiționată.
Timp de 15 ani am trăit împreună o viață fabuloasă. Gena a fost un adevărat true life companion — a trăit în Spania, a călătorit prin Europa, la Paris, Milano, Londra, Madrid, Amsterdam, Berlin; în Grecia, România, Insulele Canare și, vară după vară, timp de 14 ani, mereu cu mine în Ibiza. Oriunde eram eu, acolo era și casa ei. Și oriunde era ea, acolo era casa mea.
Dar călătoriile sunt doar niște locuri pe o hartă. Cea mai importantă călătorie a fost cea pe care am făcut-o împreună prin viață. Jenna m-a păzit. M-a liniștit. M-a echilibrat. A fost lângă mine în momentele frumoase și în cele grele, fără să-mi ceară vreodată nimic în schimb. Mi-a oferit o iubire atât de profundă și de sinceră, încât este imposibil să o descriu în cuvinte. Mi-a schimbat viața pentru totdeauna.
Săptămâna trecută, la 15 ani, îngerul meu a plecat dintre noi. A plecat liniștită, fără să sufere, după o viață extraordinară și plină de iubire. Iar eu vreau să cred că Dumnezeu doar și-a chemat îngerul înapoi. Știu că mă veghezi de acolo de sus, Jenna. Așa cum ai făcut-o întotdeauna. Ai lăsat în urma ta un gol imens în inima mea, dar și 15 ani de amintiri, aventuri, tandrețe, râsete, călătorii și o iubire pe care nimeni și nimic nu mi-o va putea lua vreodată.
Ai fost și vei rămâne unul dintre cele mai extraordinare lucruri care mi s-au întâmplat în această viață. Iubirea și lumina ochilor mei. Îngerul meu cu patru lăbuțe. Îmi va fi dor de tine în fiecare zi. Te voi căuta în amintirile mele, te voi visa și te voi purta cu mine oriunde voi merge”, a scris Vali Pungă pe Instagram.
Cum a reacționat Raluca Bădulescu în urma mesajului postat de fostul soț?
Raluca Bădulescu și fostul ei soț, Vali Pungă, au decis să se separe în anul 2006.
În ciuda divorțului, cei doi au păstrat o strânsă relație de prietenie de-a lungul timpului, cum rar se întâmplă în lumea mondenă. Ei au împreună un fiu, Alex, și se afișează des împreună, semn că în continuare se înțeleg foarte bine.În urma mesajului postat de Vali Pungă despre moartea cățelușei sale, Raluca Bădulescu a reacționat. „Jenna, regină pentru totdeauna”, a scris vedeta în secțiunea de comentarii.