Care ar putea fi CAUZA MORȚII actriței Hayden Panettiere? Apelul făcut de „o cunoștință” la 911 ridică noi semne de întrebare după ce vedeta a încetat din viață la doar 36 de ani

Ce s-ar fi întâmplat cu actrița Hayden Panettiere?

Care este cauza morții lui Hayden Panettiere?

Hayden Panettiere s-a stins din viață fulgerător la doar 36 de ani. Iată ce s-ar fi întâmplat cu aceasta.

Este doliu imens la Hollywood după ce actrița Hayden Panettiere, cunoscută publicului larg din ”Heroes” și ”Nashville”, s-a stins din viață fulgerător, cu doar 5 zile înainte să-și sărbătorească ziua de naștere. Aceasta ar fi fost găsită inconștientă de către o cunoștință într-un apartament din Carolina de Sud. Iată care ar fi cauza morții ei.

Citește și: Taisia Nițuleasa, DECLARAȚIE DE DRAGOSTE pentru David Popovici! Ce a transmis tânăra după ce iubitul ei a scris istorie la Campionatele Europene: „Sunt eu cea mai norocoasă fată sau...”

De ce ar fi murit, de fapt, actrița Hayden Panettiere?

Hayden Panettiere a fost găsită inconștientă într-un apartament din Greenville, Carolina de Sud, de către o cunoștință a cărei identitate nu a fost făcută publică. Aceasta a sunat la 911 duminică, în jurul orei 13:51, în momentul în care a observat că actrița nu mai avea nicio reacție. Potrivit unor surse din cadrul poliției, vedeta ar fi suferit un stop cardiac. Totuși, aceasta nu este cauza oficială a morții. Circumstanțele exacte în care Panettiere și-a pierdut viața vor fi stabilite în urma autopsiei. La fața locului, însă, nu ar fi fost descoperite indicii care să sugereze comiterea unei crime.

Paramedicii sosiți la fața locului în urma apelului de urgență au folosit „măsuri avansate” pentru a-i salva viața actriței. Aceștia au folosit tuburi de respirație, defibrilatoare și medicamente de urgență, precum cele administrate intravenos. Din păcate, eforturile lor au fost în zadar, iar la ora 14:32 a fost declarat decesul.

Sâmbătă, actrița originară din Palisades, New York, a plecat cu avionul din Los Angeles împreună cu iubitul ei, Brian Hickerson, cu care a avut o relație marcată de despărțiri și împăcări de-a lungul anilor.

La un moment dat, bărbatul a ajuns în spatele gratiilor după ce ar fi agresat-o fizic pe Panettiere. Totuși, nu se știe dacă el este cel care a găsit-o fără suflare în apartamentul din Carolina de Sud.

Citește și: Andreea Popescu, în culmea fericirii după ce a luat permisul de conducere la 42 de ani! MESAJUL transmis de vedetă: „Niciodată nu este prea târziu să începi ceva și să și reușești”

Prin ce greutăți a trecut Hayden Panettiere de-a lungul carierei sale? 

Hayden Panettiere s-a stins din viață la trei luni după ce a publicat o carte de memorii, intitulată „This Is Me: A Reckoning”, în care a vorbit despre lupta chinuitoare cu dependența de alcool și substanțe interzise, depresia postnatală, violența domestică și presiunile puse asupra ei pe măsură ce și-a construit cariera la Hollywood încă de la o vârstă fragedă. Ea a dezvăluit că la 15 ani i-au fost oferite pentru prima dată „pastile” care se presupunea că ar fi trebuit să-i dea energie în timpul interviurilor sau în timpul aparițiilor pe covorul roșu. „Nu aveam nicio idee atunci că acel lucru nu era potrivit și că m-ar putea face dependentă de substanțe”, a spus ea.

Prima dată, Hayden Panettiere s-a internat într-un centru de reabilitare în 2015. La 5 ani de atunci, ea a revenit la centru pentru a scăpa de dependența de alcool și substanțe. A fost internată timp de 8 luni, iar medicii i-au spus că mai are de trăit doar 5 ani dacă nu renunță la alcool.

Hayden Panettiere a început să apară în reclame încă de la 11 luni. Ulterior, ea a obținut roluri în două telenovele „One Life to Live” și „Guiding Light”. Pe vremea când avea doar 9 ani, a devenit una dintre cele mai tinere actrițe nominalizate la un premiu Grammy pentru interpretarea vocală a prințesei Dot în filmul din 1998 „A Bug’s Life”. Apoi, a jucat în filmul „Remember the Titans”, la vârsta de 10 ani. Hayden a deveni cunoscută publicului larg în rolul lui Claire Bennet din serialul „Heroes”, care a avut premiera în 2006. În plus, a apărut în mai multe filme și comedii pentru adolescenți la începutul anilor 2000, printre care „Ice Princess” de la Disney, „Racing Stripes”, „Bring It On: All or Nothing” și „I Love You, Beth Cooper”.