Nicoleta Nucă a vorbit deschis despre părinții ei. Iată ce relație are cu aceștia după ce s-au separat.
Nicoleta Nucă și-a deschis sufletul și a vorbit despre părinții ei. Artista a povestit că a crescut cu un tată abuziv, iar cu trecerea timpului a traversat multe momente dificile. Iată declarațiile vedetei.
Ce are de spus Nicoleta Nucă despre tatăl ei și abuzurile din familie?
Nicoleta Nucă recunoaște că a trecut prin momente dificile din cauza tatălui ei, însă cu trecerea timpului a învățat să-l înțeleagă și să nu îl mai judece pentru modul în care s-a comportat față de ea și față de mama ei.
„Tatăl meu nu era un om foarte blând neapărat. Uite, de aici îmi dau seama cel mai mult că am reușit să cresc, să evoluez într-un fel, pentru că nu îl mai blamez și nu îl mai judec pentru felul în care se comporta. Și el, la rândul lui, a venit cu un bagaj emoțional din familie și l-a dus mai departe cum a știut el.
Nicoleta Nucă, despre relația pe care o are în prezent cu părinții ei
Nicoleta Nucă a ajuns la concluzia că despărțirea a fost cea mai bună soluție pentru părinții ei, având în vedere că fiecare și-a găsit acum echilibrul și are o viață fericită. Relația cu cei doi a rămas la fel de apropiată, chiar dacă aceștia au decis să meargă pe drumuri separate.
„Eu mă bucur că părinții mei s-au despărțit, pentru că ei sunt doi oameni minunați separat, împreună nu funcționau bine. Adică, eu sunt pe ideea asta- decât să ne chinuim împreună, mai bine înflorim separat. Caractere puternice fiind ambii, conflictele nu erau drăguțe. Mama, nici ea la un moment dat nu mai voia să cedeze la orice conflict. Lucrurile degenerau de multe ori în discuții și cuvinte urâte. Cum am spus, mă bucur că s-a ajuns în punctul în care s-au separat și sunt ok separat, fiecare cu viața lui. Eu sunt în continuare fiica lor, îi iubesc în continuare, am o atitudine ok față de amândoi”, a mai declarat Nicoleta Nucă.