Astroloaga Minerva a murit astăzi, 7 martie 2025. Premonițiile sale aveau să se adeverească în cel mai dureros mod posibil.
Gabriela Dima, cunoscută de public sub numele de Minerva, a murit, la vârsta de 66 de ani. Viața sa nu a fost una deloc ușoară, fiind marcată de pierderi, revelații și realizări remarcabile. În urmă cu doar câteva săptămâni, regretatul astrolog ar fi ajuns de urgență la Spitalul Sfântul Ioan, se afla într-o stare destul de gravă, iar cadrele medicale au intervenit imediat. Din nefericire însă, totul a fost tardiv, iar Minerva a pierdut lupta cu viața, iar din primele informații obținute de CANCAN.RO, se pare că ar fi suferit de cancer. Cei care au cunoscut-o personal sau prin intermediul muncii sale își vor aminti de ea ca de o persoană dedicată, pasionată și profund conectată la misterele universului.
Din cauza unor probleme grave de sănătate, anul 2024 a fost extrem de dificil pentru Minerva: "N u mă gândeam că 2024 va fi un an de căpătâi"
Anul trecut, Minerva a recunoscut că s-a temut pentru viața ei, iar mama ei, care i-a fost aproape la spital, a trăit un momente de coșmar și a avut sentimentul că nu își mai vede fiica pe picioare. A avut, însă, norocul să se salveze: „ Îmi era din ce în ce mai rău. Acumulam apa văzând cu ochii. Mă umflam ca un balon. Pielea începuse să crape și limfa să-mi curgă pe picioare.
Mă sufocam. Au fost zile în care am dormit în șezut. Dimineața la 7.00, a venit fratele meu cu un cărucior și așa m-am dus. Prima oară venisem pe picioarele mele, iar acum mă simțeam groaznic, nu voiam decât totul să se termine, indiferent cum.(...) Nu mă gândeam că 2024 va fi un an de căpătâi, în sensul că a fost greu, răscolitor și dureros. (…) Singurul lucru pe care am știut să-l fac a fost să-mi deschid harta.
A murit Minerva. Dramele care i-au marcat viața
Minerva a cunoscut suferința de la vârsta fragedă de doar 9 ani, când a fost diagnosticată greșit cu leucemie. După câțiva ani, astrologul avea să afle că afecțiunea de care suferea nu era leucemie, ci o altă boală de sânge. Premonițiile din adolescență aveau să se adeverească în cel mai dureros mod posibil. La 42 de ani, Minerva și-a pierdut soțul și copilul, confirmând acea astrogramă realizată cu decenii în urmă. Pierderile suferite au fost devastatoare, dar i-au oferit și o forță interioară incredibilă de a-și continua drumul.