Puțini știu că în spatele luminoasei sale prezențe scenice se ascunde o poveste de viață marcată de suferință. Saveta Bogdan a dezvăluit care este cel mai mare regret al său în viață.
Deși se poate lăuda cu o carieră de succes, Saveta Bogdan are un regret. Interpreta de muzică populară recunoaște că își dorește din suflet să aibă un nepot sau o nepoată, însă, din nefericire, solista nu se va putea bucura de acest lucru și asta pentru că ginerele său nu poate să facă copii. Artista susține că fiica sa a aflat târziu lucru acesta, dar cu toate astea, nu vrea să recurgă la adopție.
“Am avut o dorință foarte mare, dar acum, cu războaiele acestea, nu mă mai gândesc. Mi-am dorit foarte mult un nepot sau o nepoată. Dar dacă Dumnezeu nu a vrut, ce pot să fac? Pentru că soțul fiicei mele nu face copii și nu a știut că nu poate face.
Viața Savetei Bogdan, marcată de momente extrem de grele
Celebra cântăreață a fost înșelată de 80 de ori, i-a murit fratele, iar fiica nu-i poate face nepoți. Chiar dacă a fost pusă la multe încercări, artista reușește să pară mereu veselă și plină de energie. Saveta Bogdan a povestit despre greutățile pe care le-a întâmpinat de-a lungul vieții.
"Tot timpul am râs și am plecat mai departe. Tot timpul am mers mai departe. Niciodată nu m-am oprit. A fost de multe ori, am plâns, m-am necăjit, mi-a trecut. Asta e. Până la urmă, trebuie să trecem. Omul nu poate să le aibe pe toate” , a spus Saveta Bogdan.