Alexandra Cuhuteac, copleșită de dorul Andreei Cuciuc! Iată mesajul emoționant transmis de îndrăgita cântăreață la un an de la moartea prietenei sale.
Andreea Cuciuc s-a stins din viață în seara fatidică de 15 noiembrie 2024, fiind înconjurată de colegi. Ea se afla la o petrecere organizată cu ocazia Balului Bobocilor într-un local din Chișinău când a avut loc tragedia. Cea care i-a fost alături încă din primul moment în care i s-a făcut rău a fost buna ei prietenă, Alexandra Cuhuteac. Aceasta a dus-o afară să ia aer și a făcut tot posibilul să o ajute pe fiica lui Igor Cuciuc până la sosirea ambulanței. În urma decesului cumplit al adolescentei, îndrăgita artistă a suferit enorm. Iată mesajul transmis de aceasta la un an de când și-a pierdut „sora de suflet”.
Un an de la moartea Andreei Cuciuc! Mesajul transmis de buna ei prietenă și soră de suflet, Alexandra Cuhuteac
Alexandra Cuhuteac a transmis un mesaj emoționant, în mediul online, în ziua în care s-a împlinit un an de la trecerea în neființă a bunei sale prietene, Andreea Cuciuc. Ea a distribuit și videoclipul piesei pe care a lansat-o în memoria fiicei lui Igor Cuciuc.
Cele două tinere au avut o relație aparte și și-au fost alături de-a lungul timpului la bine și la greu. Decesul Andreei a lăsat un gol imens în sufletul Alexandrei și o durere de nedescris.„Deja un an fără tine...prietena mea dragă, sora mea de suflet...“Tu vei fi cât îți mai ducem dorul…”, a scris Alexandra Cuhuteac pe Facebook.
Ce spunea Alexandra Cuhuteac la scurt timp după moartea Andreei Cuciuc?
Alexandra Cuhuteac i-a fost alături Andreei Cuciuc în momentul când și-a dat ultima suflare. Aceasta a dus-o afară pe buna ei prietenă să ia aer după ce i-a spus că se simte rău, nu poate să respire și inima îi bate foarte tare. „Nimeni nu s-a așteptat. Pentru mine va rămâne sora mea de suflet. Nici nu îmi găsesc cuvintele pentru că mi-a rămas un gol imens în suflet. Deci fără ea nu mai e la fel și nu va mai fi cu siguranță. Dar va rămâne ca o persoană minunată, care mi-a adus mereu zâmbetul pe buze și care era acolo pentru mine în orice situație m-aș fi aflat”, a transmis Alexandra Cuhuteac, în urmă cu un an, în cadrul unei emisiuni TV.