Devastată, fiica lui Horia Moculescu a anunțat când va avea loc înmormântarea tatălui ei. Iată unde va fi depus sicriul cu trupul neînsuflețit al maestrului pentru ca cei care l-au admirat și l-au cunoscut să își ia rămas-bun.
Horia Moculescu s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani, după o luptă grea cu mai multe probleme de sănătate. Marele compozitor, pianist și prezentator fusese internat la Institutul „Matei Balș” din București săptămâna trecută. În ciuda eforturilor depuse de medici, starea lui s-a degradat treptat și nu a mai putut fi salvat. Devastată, fiica lui, Nidia, a anunțat când și unde va avea loc înmormântarea. Iată unde își pot lua rămas-bun cei care l-au cunoscut și l-au admirat pe maestru.
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Horia Moculescu?
Nidia Moculescu a anunțat că sicriul cu trupul neînsuflețit al tatălui ei va fi depus în foaierul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” vineri, 14 noiembrie 2025, de la ora 14:00, pentru ca cei care l-au cunoscut și l-au admirat să poată să își ia rămas-bun. De asemenea, ea a mai explicat că sicriul va fi depus, ulterior, la Capela Cimitirului Bellu Ortodox în cursul zilei de sâmbătă, iar duminică marele compozitor va fi condus pe ultimul drum.
„Nu găsesc cuvinte potrivite, pentru că acum există doar durere. Nu mi-am pierdut doar tatăl. Mi-am pierdut cel mai bun prieten. Mi-am pierdut confidentul. Dar am primit un înger păzitor. Cine dorește să îl aplaude, pentru ultima oară, este așteptat în foaierul Teatrului de Revistă ”Constantin Tănase”, pe Calea Victoriei 33, unde va fi depus, începând de vineri, 14 noiembrie, de la orele 14:00, pentru 24 de ore.
Nidia Moculescu, omagiu emoționant adus tatălui ei după ce acesta s-a stins din viață la 88 de ani
Nidia Moculescu este devastată după moartea tatălui ei. Aceasta a transmis un mesaj sfâșietor la scurt timp după ce marele compozitor a încetat din viață. „Mă sufocă și mă strânge lumea, Tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc. Erai aerul meu. Erai drumul meu. Trimite-mi tăticule o singură bătaie de inimă care să nu mai muște din mine când și pianul tău plânge și fiecare notă te întreabă: unde ești? când vii?… Erai zâmbetul meu… Tu erai viața, lumina mea. Și acum, fără tine, sunt o fiică ruptă din trupul lumii. Sunt o strigare fără de rost care nu mai are ecou.
Îți amintești cum îmi spuneai că sunt puternică? Că am în mine seva ta? Că voi înflori chiar și în iarnă? Ai greșit, Tată. Eu nu sunt puternică. Eu sunt frântă. Sunt o frunză smulsă de vântul durerii. Sunt o fiică care nu mai știe să fie. Și te caut în fiecare colț de tăcere, în fiecare adiere, în fiecare vis. Dar nu te mai găsesc. Și mă întreb: cum să trăiesc fără tine? Cum să învăț Tată asta….
M-ai învățat atâtea, tată, dar un singurul lucru nu ai reușit… cum să mă faci să trăiesc fără tine… Cum să mai văd lumea, când ochii mei – de fapt ochii tăi –, sunt orbi în fața lumii? Cum să mai vorbesc când gura mea, tot moștenirea ta, nu mai poate decât să urle? Mi-ai fost Totul. Ai fost rădăcina, coroana, cerul și pământul meu. Și acum… acum sunt doar copila ta căzută, cu genunchii zdreliți de durere, cu sufletul în zdrențe, cu inima în gol.
Tăticule, dacă mă auzi, trimite-mi un semn. Da-mi un semn din tăria ta, că eu nu mai pot. Nu mai pot! Trimite-mi tăticule, te implor, un acord care să nu sune a despărțire, o armonie care să mă țină dreaptă când lacrima apasă pe pedale, când vinilul lumii s-a zgâriat, iar muzica ta se tânguie pe repetiție, ca o rugăciune fără răspuns…Tu ai fost stejarul meu. Rădăcina mea. Trunchiul care m-a ținut dreaptă când viața mă lovea cu furtuni. Umbra ta era adăpostul meu. Frunza ta era speranța mea. Iar acum… acum ai căzut. Și eu cad cu tine… Într-un hău… și fără lumină. Fiica ta. Cea care cade. Cea care te strigă. Cea care nu știe cum să trăiască fără stejarul ei..”, a scris fiica celebrului compozitor, Nidia, în lacrimi, pe un grup de prieteni.
