ESTE VESTEA MOMENTULUI despre Shakira şi Gerard Pique. Au fost văzuţi la Barcelona, ÎN FAȚA INSTANȚEI. Ce se întâmplă şi ce urmează pentru cei doi: "Nu intenţionează să..."

Shakira şi Gerard Pique

Shakira şi Gerard Pique

Motivul pentru care Shakira şi Gerard Pique au ajuns în faţa instanţei la Barcelona.

Shakira și Gerard Pique au trăit o poveste de dragoste timp de 12 ani, până în vara anului 2022, atunci când artista columbiană a decis să încheie relația cu tatăl copiilor săi. Fostul fotbalist a fost surprins de paparazzi cu o altă femeie, o studentă în vârstă de 23 de ani, Clara Chia. Câteva luni mai târziu, cei doi au ajuns la un acord privind custodia copiilor lor, în urma căruia starul columbian a părăsit Barcelona pentru a se stabili cu ei la Miami.

Gerard Piqué, fost campion mondial cu Spania în 2010, are la dispoziţie câteva zile pe lună, precum şi perioade de vacanţă, pentru a le petrece cu cei doi fii ai săi. 

Shakira şi Gerard Pique, în faţa instanţei la Barcelona

Shakira şi fostul ei partener s-au prezentat marţi în faţa instanţei din Barcelona pentru a discuta o modificare a termenilor privind drepturile de vizită ale celor doi fii ai lor, care au fost stabiliţi după separarea lor din 2022, a anunţat echipa de avocaţi ai vedetei columbiene.

Shakira, care susţine în prezent concerte la Madrid, a solicitat o reducere a numărului de călătorii pe care copiii ei le fac între Miami, unde locuiesc cu ea, şi Barcelona, unde locuieşte tatăl lor, pentru a "proteja bunăstarea lor emoţională, fizică şi academică", au explicat reprezentanţii ei legali într-un comunicat, potrivit news.ro.

Citește și: DE NECREZUT ce ar fi vrut să facă Gheorghe Moldovan de ziua de naștere a fiicei sale. Arbitrul plănuia să-și ucidă soția și cumnatul, iar apoi să-și pună capăt zilelor pe 21 iulie: „Frica mea nu era în zadar. El a recunoscut...”

Ea propune ca Gerard Piqué să călătorească la Miami în timpul vacanţelor, astfel încât copiii să îşi poată "menţine rutina mai mult timp", au argumentat aceştia. Prin această solicitare, cântăreaţa" nu intenţionează să reducă timpul pe care copiii îl petrec cu tatăl lor", a clarificat aceeaşi sursă.

După despărțirea de Gerard Pique, Shakira recunoaște că a fost dependentă emoțional de bărbați: „Când o femeie înfruntă greutățile vieții devine mai puternică”

La un moment dat, Shakira a vorbit și despre modul în care trebuie să-și reconstruiască viața personală. Mai mult, artista a mărturisit că întotdeauna a fost atașată emoțional de bărbații din viața ei.  

„Mereu am fost dependentă emoțional de bărbați, trebuie să recunosc. Am fost îndrăgostită de dragoste și cred că acum am reușit să înțeleg povestea dintr-o altă perspectivă. Azi, mă simt împlinită și singură și cred că atunci când o femeie înfruntă greutățile vieții, devine mai puternică(...)

Simt că depind de mine. Mai am doi copii care depind de mine. Simt că trebuie să fiu mai puternică decât o leoaică, dar pentru ca acea forță să fie adevărată trebuie să fie rezultatul trăirii unui doliu de acceptare, de tolerare a frustrării. De a accepta că există lucruri pe care nu le dorești. Că sunt vise care sunt rupte, că trebuie să ridici bucățele mici de pe pământ și să te reconstruiești.”, a spus Shakira în interviul acordat la „El punto”.

Cum s-au cunoscut Shakira și Gerard Pique

Shakira și Gerard Pique s-au cunoscut grație Campionatului Mondial din 2010, găzduit de Africa de Sud. Artista a cântat imnul turneului, "Waka Waka (This Time For Africa)", iar cei doi s-au întâlnit pentru prima oară pe platoul de filmare al clipului video. Pique a invitat-o în oraș pe Shakira, dar aceasta i-a transmis că nu are timp liber până la finala Campionatului Mondial, când urma să cânte imnul pe stadion. În replică, Pique i-a promis că va câștiga trofeul alături de naționala Spaniei și o va aștepta la cină după finală. Spania a câștigat Cupa Mondială din Africa de Sud după ce Andres Iniesta a tranșat marea finală în minutul 116. 

Citește și: Avea doar 21 de ani și o viață întreagă înainte. Tânărul a murit după o simplă înțepătură de țânțar, iar acum IES LA IVEALĂ NOI DETALII despre tragedia care A ÎNDOLIAT familia: "A fost ca un fulger venit din senin, care ne-a șocat profund"

„Îmi aduc aminte perfect! Filmam videclipul melodiei <<Waka Waka>>. Când am terminat, el a venit spre mine şi mi-a spus: <<O să câştig campionatul mondial doar pentru a te vedea cântând înainte de meciul final, iar apoi... Te voi invita la o cină romantică!>> Şi aşa s-a întâmplat.”, a povestit Shakira pentru E!Online.

Shakira, în vârstă de 49 de ani, îşi încheie turneul mondial la Madrid cu o serie de 13 concerte, care vor avea loc până pe 12 octombrie. Vedeta columbiană a început un turneu în februarie 2025 intitulat "Las mujeres ya no lloran" ("Femeile nu mai plâng"), o colecţie de melodii care evocă despărţirea ei de Gerard Piqué, laureat al premiului Grammy.