Luca Șofron, toboșarul din trupa Alexandrei Căpitănescu, este fiul unui cunoscut actor de la noi. Iată cum a ajuns să cânte alături de îndrăgita artistă.
Alexandra Căpitănescu se pregătește să reprezinte România pe scena de la Eurovision în cea de-a doua semifinală, care va avea loc pe 14 mai 2026. Îndrăgita artistă îi va avea alături pe colegii și prietenii ei: Matei Cohal, Luca Sofron, Thomas Cârcotă și Bogdan Stoican. Toboșarul din trupa cântăreței, Luca, este fiul unui cunoscut actor de teatru și film de la noi. Iată despre cine este vorba.
Cum i-a cunoscut Alexandra Căpitănescu pe Matei, Luca, Thomas și Bogdan, colegii ei de trupă?
După ce a câștigat un celebru concurs de talente, iar cariera ei artistică a explodat, Alexandra Căpitănescu a decis să-și formeze o trupă, încurajată fiind și de profesoara ei de canto. Astfel, aceasta i-a cunoscut pe Matei (basist), Luca (toboșar), Thomas (pianist) și Bogdan (chitarist, compozitor și producător). Artista recunoaște că s-au înțeles din prima, iar în prezent sunt buni prieteni.
„Am devenit prieteni foarte buni și asta cred că este un mare avantaj pentru o trupă. Altfel se pun problemele, avem grijă la ceea ce spunem pentru că ne gândim la sentimentele celuilalt și este destul de important”, a explicat Alexandra pentru libertatea.ro. „Am fost într-un teambuilding, timp de trei zile, la Brașov, la munte, unde ne-am cunoscut mai bine și am avut din prima o chimie. Pentru mine, a fost una dintre cele mai frumoase vacanțe, pentru că m-am simțit extraordinar”, a mai povestit artista.
Cine este Luca Șofron?
Luca Șofron, toborașul din trupa Alexandrei Căpitănescu, este fiul lui Cristian Șofron, celebrul actor de teatru și film, cunoscut mai ales pentru rolul marinaului Mihu din ”Toate pânzele sus”. Tânărul, în vârstă de 20 de ani, va urca pe scena de la Viena, alături de colegii lui, pe 14 mai 2026.
„Nu a luat nimeni în serios, până a venit Alexandra la o repetiție cu piesa.
Ce spunea Cristian Șofron despre fiul său?
În urmă cu doi ani, Cristian Șofron a vorbit deschis despre copiii lui, Sara și Luca, de care este extrem de mândru. În timp ce fiica actorului abia renunțase la balet și studia jurnalismul, băiatul lui era într-o trupă și participa la numeroase concerte și festivaluri la vremea respectivă.
„Au apărut copiii, au și crescut între timp, au făcut 20 de ani. Amândoi au avut un traseu destul de ciudat. Sara, de exemplu, a făcut balet de pe la 4 ani, cred. Deci s-a chinuit – cu ghilimele sau nu – pentru că știm cu toții baletul este o artă îngrozitor de complicată și de grea. S-a chinuit până acum 2-3 ani, cred. Și exact în momentul în care mă gândeam să discut cu ea, să vedem la un UNATC dacă (n.r. să treacă la) coregrafie, a fost atât de categorică atunci când mi-a spus că nu vrea să mai continue cu baletul, încât am rămas destul de mirat și nu i-am spus decât atât: da, da, te-ai chinuit o viață întreagă și acum, când ar trebui să te bucuri de tot ce ai învățat, de toate minunățiile lui, ai hotărât să renunți. Dar repet, a fost atât de categorică în a-mi spune că nu vrea să mai facă balet, încât nu prea am avut arme și argumente să o contrazic.
Luca și el e un pic împărțit așa. Luca e la Liceul Tonizza, termină anul acesta, e foarte bun la desen – și la grafică este excepțional – dar pe lângă asta a intrat într-o trupă de muzică. E toboșar și a intrat atât de bine în zona asta și sunt atât de buni încât tare mi-e că o să vrea să rămână în zonă. Au concerte, sunt invitați deja prin fel și fel de festivaluri, iar trupa e deja cunoscută la nivelul lor de vârstă”, a mărturisit Cristian Șofron în cadrul unui podcast.