Avocatul Adrian Cuculis clarifică modificările din Codul Civil. Iată ce se va întâmpla în cazul soților care au copii și vor să divorțeze, dar și cu numele purtat de aceștia în timpul căsătoriei.
În urmă cu o lună a fost publicată în Monitorul Oficial Legea 57/ 2026 care aduce modificări importante în Codul Civil. Aceasta reglementează anumite aspecte privind divorțul la notar sau la ofițerul de stare civilă. Iată ce se va întâmpla în cazul soților care au copii și vor să se separe, dar și cu numele purtat de aceștia în timpul căsătoriei.
Noi modificări în Codul Civil. Ce trebuie să știe persoanele care vor să divorțeze?
Legea 57/2026 vine și modifică articolele 375, 376 și 383 din Codul Civil. Potrivit acesteia, fiecare dintre soți poate să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei după divorț sau să revină la numele purtat anterior. Până la această modificare, în lipsa unui consens cu privire la nume, cel care voia să-l păstreze pe cel dobândit în timpul căsătoriei trebuia să aducă motive temeinice pentru care face această solicitare.
„Art. 383: Numele de familie după căsătorie
(1) La desfacerea căsătoriei prin divorţ, fiecare dintre soţi poate alege să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei sau să revină la numele purtat anterior. Instanţa ia act de această manifestare de voinţă prin hotărârea de divorţ.
(2) Dacă soţii nu aleg numele pe care îl vor purta după divorţ, fiecare dintre foştii soţi va păstra numele purtat în timpul căsătoriei”, se
De asemenea, o altă modificare din Codul Civil are legătură situațiile în care la mijloc se află copii. Astfel, dacă părinții se înțeleg în privința copiilor, însă deciziile lor nu sunt în interesul superior al acestora, conform raportului de anchetă socială, notarul public sau ofițerul de stare civilă poate să respingă divorțul și să îi trimită în fața instanței de judecată.
„(5) Dispoziţiile art. 383 se aplică în mod corespunzător. Dacă soţii nu se înţeleg, în cazul prevăzut la art. 375 alin. (2), asupra exercitării în comun a drepturilor părinteşti, ofiţerul de stare civilă sau, după caz, notarul public emite o dispoziţie de respingere a cererii de divorţ şi îndrumă soţii să se adreseze instanţei de judecată, potrivit prevederilor art. 374”.
Ce a declarat avocatul Adrian Cuculis despre noile modificări din Codul Civil?
Într-o postare în mediul online, avocatul Adrian Cuculis a comentat noile modificări din Codul Civil. „Așa că, dragii mei, de acum înainte, odată cu intrarea în vigoare a legii 57/2026, care modifică Codul Civil, dacă părinții se înțeleg, însă ofițerul de stare civilă consideră că nu este în interesul superior al copilului ca acel minor să rămână la unul dintre părinți sau acea autoritate să fie exercitată în mod comun de către ambii părinți, din nefericire, aceștia vor ajunge în fața instanței de judecată. Deci s-a terminat cu acele divorțuri unde părinții exercitau toată autoritatea părintească, ei stabileau tot ce este bine sau, din contră, rău pentru copil, pentru că autoritatea tutelară, mai nou, are această mare prerogativă și poate practic să intervină în procesul de divorț. Deci ajungem în instanță”, a explicat el.
Vezi această postare pe Instagram