Înainte de a afla verdictul final în procesul de dopaj, Simona Halep a postat un mesaj tranșant care lasă de înțeles că are speranțe mari cu privire la corectitudinea deciziei.
Simona Halep a fost descoperită cu Roxadustat în organism în luna octombrie a anului trecut. De atunci, ea nu a mai avut voie să joace tenis, dar a încercat cu fiecare ocazie să își facă dreptate și să demonstreze că totul a fost doar o înscenare. Audiată la Londra în finalul lunii iunie, fostul număr 1 mondial așteaptă verdictul judecătorilor de la tribunalul independent în fața căruia și-a pledat nevinovăția. Până ca acesta să vină, dubla câștigătoare de Grand Slam a distribuit un citat publicat de o pagină a fanilor săi. Alături de mesaj, tenismena a atașat două emoticoane, o inimă și o alăturare de palme, posibil semn că privește cu speranță spre perioada imediat următoare.
„Ceea ce ai toți pot avea. Dar ceea ce ești nimeni nu poate fi”, a fost citatul distribuit de Simona Halep.
Verdictul în cazul Simonei Halep era de aşteptat să fie dat pe 13 iulie, însă s-a menţionat că acesta ar putea fi întârziat, dat fiind faptul că procesul româncei este unul extrem de complex. În prezent, Simona Halep a căzut pe locul 54 WTA. Dacă nu va obţine o decizie favorabilă din partea judecătorilor, românca îşi va pierde toate punctele WTA în luna septembrie.
Simona Halep, devastată după ce procesul de dopaj a fost amânat a treia oară. Întreaga situație a început să o afecteze și la nivel psihic
Prin intermediul unui mesaj postat pe rețelele sociale, Simona Halep susține că, în luna decembrie, a reușit să demonstreze faptul că suplimentele pe care le-a luat au fost contaminate și că substanța Roxadustat nu a
„Încă o dată, în această seară, sunt devastată. ITF (ITIA) mi-a amânat pentru a treia oară audierea, din nou pentru încă o lună. Aștept să fiu judecată din luna octombrie a anului trecut. Am cerut, așa cum prevede regulamentul anti-doping, o audiere rapidă: este dreptul meu, este scris în regulament! Din păcate ITF (ITIA) mi-a amânat audierea de trei ori, mi-a interzis dreptul de a fi judecată de un Tribunal Independent.(...) Nu mi-a permis să particip la niciun turneu în ultimele 8 luni. Acum știu, cu siguranță, că voi rata Australian Open, Roland Garros și Wimbledon. Nu mai menționez că am pierdut toate punctele, clasamentul. Nu doar că îmi omoară reputația, dar nici nu vreau să discut despre urmările asupra sănătății mele mentale. Nerespectarea regulilor de către ITF (ITIA) cu privire la audierea pe care o solicit este total lipsită de respect. Nu mai am cuvinte… Justiția amânată este justiție interzisă', " , a postat Simona Halep, în mediul online.