Ce se întâmplă în viața lui Rareș Cojoc după divorț? Fostul soț al Andreei Popescu este căutat de numeroase femei pe rețelele sociale: „Chiar dacă poate e interesant să fii cu mine sau să ieși cu mine, nu cred că...”

Divorțul l-a adus în centrul atenției pe Rareș Cojoc. Celebrul dansator este curtat de numeroase femei în mediul online.

După o căsnicie de 10 ani, Andreea Popescu și Rareș Cojoc au decis să meargă pe drumuri separate, iar pe 20 aprilie au semnat actele de divorț. În urma separării de mama copiilor săi, celebrul dansator a început să fie curtat de numeroase femei în mediul online. Iată ce a declarat acesta.

Citește și: NU l-ai mai văzut așa! CUM A FOST SURPRINS Vlad Țurcanu după ce A DEMISIONAT în plin scandal Eurovision 2026! IMAGINILE CARE SPUN TOTUL: "Omul plânge! "E prea..."

Rareș Cojoc, căutat de numeroase femei pe rețelele de socializare

Rareș Cojoc recunoaște că Instagramul lui a explodat după divorț și a început să fie din ce în ce mai curtat de femei. Dansatorul spune că deocamdată nu se gândește să-și refacă viața amoroasă, deoarece trece printr-o perioadă de tranziție și are alte priorități.

„Mi-e greu să mă gândesc acum că, nu știu, merg și încep să ies cu toate fetele din oraș, care îmi scriu mesaje pe Instagram. A bubuit mult de tot (n.r. Instagramul). Momentan nu (n.r. nu e interesat de o altă relație). Simt că aș răni și m-aș răni. Când ești cu cineva, cred că ești oarecum responsabil și pentru sufletul ei și nu te poți juca. Eu sunt într-o perioadă de tranziție, într-o perioadă în care trebuie să-mi așez viața, să mă vindec de anumite lucruri care mi s-au întâmplat și trebuie să înțeleg puțin dinamica în raport cu copiii. Prioritatea este un pic în direcția aceasta, momentan. Orice este în afara unei căsătorii este foarte multă risipă și cred că aș pierde foarte mult din ceea ce am dobândit. Dumnezeu va veni cu darurile și-mi va da femeia potrivită pentru mine și pentru copiii mei, care nu trebuie să fie mamă, bineînțeles, copiii au o mamă.

Andreea nu mai este soția mea, dar va rămâne pe veșnicie mama copiilor mei și ai ei. Cred că pentru o femeie, chiar dacă poate e interesant să fii cu mine sau să ieși cu mine, nu cred că este neapărat un lucru ușor, să accepți viața mea, să accepți faptul că sunt trei copii la mijloc, faptul că e un bărbat divorțat care a trecut deja printr-o căsnicie”, a explicat Rareș Cojoc la podcastul „Acasă la Măruță”.

Citește și: Cine este Ilona Stepan, membră a juriului din Republica Moldova? Aceasta RUPE TĂCEREA în urma scandalului de la Eurovision 2026. Ce are de spus despre Alexandra Căpitănescu: „Ceva s-a întâmplat cu ea la repetiția generală...”

Ce caută Rareș Cojoc la viitoarea parteneră?

Rareș Cojoc și-a deschis sufletul și a povestit ce caută la o viitoare parteneră. Fostul soț al Andreei Popescu ar vrea ca în viața lui să apară o persoană cu care să fie compatibil, dar și care să fie un bun exemplu pentru copiii lui. 

„Cred că ar trebui să fim foarte compatibili în viața de zi cu zi, să gândim la fel, să avem aceleași principii și, inclusiv ca și activități, ca desfășurare a vieții, mi-ar plăcea să fim foarte asemănători. Să avem hobby-uri comune, pasiuni comune, să ne placă aceleași filme, aceeași mâncare, aceleași călătorii. Adică, să existe foarte multe sinergii comune și, bineînțeles, nu trebuie să fie mama copiilor mei, dar copiii au nevoie de predictibilitate, au nevoie de cineva care să fie prezent în viața lor, chiar dacă nu poate să joace un rol matern. Cred că trebuie să vadă o relație sănătoasă între mine și viitoarea, pentru că la fel se vor comporta și ei în relațiile lor”, a mai povestit Rareș Cojoc.