Stiri

Câți bani încasează actorii din Riverdale pentru un singur episod

Câți bani încasează actorii din Riverdale pentru un singur episod
Riverdale este unul dintre cele mai în vogă seriale pentru adolescenţi. Mulţi dintre fanii producţiei se întreabă câţi bani câştigă actorii principali.

Serialul este inspirat din cartea de benzi desenate Archie Comics şi prezintă viaţa lui Archie, Veronica, Betty şi a prietenilor lor din micuţul oraş Riverdale. Viaţa banală din oraş este dată peste cap de moartea unui membru al echipei de fotbal a liceului. Crima nerezolvtă îi transformă pe toţi în suspecţi, iar personajele principale încearcă să desluşească misterul. Serialul produs de Warner Bros Television şi CBS Studios poate fi urmărit pe Netflix şi are un buget destul de mare, având în vedere cât încasează actorii pentru fiecare episod.

Câți bani încasează actorii din Riverdale pentru un singur episod

 Presa de profil subliniază că nu există diferenţe foarte mari între actorii principali în ceea ce priveşte remuneraţia. KJ Apa, care îl interpetează pe Archie, este plătit cu 40 de mii de dolari pe episod, iar la 23 de ani se pare că deja are o avere de peste 3 milioane de dolari. Cu aceeaşi sumă este plătită şi Lili Reinhart. Actriţa care joacă rolul lui Betty Cooper a dezminţit zvonurile care circulau, conform cărora câştigă 300 de mii de dolari pentru fiecare episod.

Câți bani încasează actorii din Riverdale pentru un singur episod

Cole Sprouse este remunerat tot cu 40 de mii de dolari pe episod, iar până la vârsta de 28 de ani a adunat deja în conturi 8 milioane de dolari. Camila Mendes o interpretează pe Veronica Lodge în Riverdale şi este ultima actriţă a serialului care câştigă 40 de mii de dolari pe episod. Există tensiuni mari din cauza salariilor, iar cea mai vocală dintre actriţe este Vanessa Morgan. Aceasta a declarat că nu este la fel de bine plătită ca ceilalţi actori din cauza culorii pielii sale.

Câți bani încasează actorii din Riverdale pentru un singur episod

„E păcat că sunt singura actriţă principală din serial şi sunt plătită cel mai puţin", a spus Vanessa Morgan, care până la 29 de ani a strâns peste un milion de dolari din rolurile pe care le-a avut.