Fanii serialului Lucifer abia aşteaptă continuarea sezonului 5. Finalul primei părţi a lăsat multe semne de întrebare.
Lucifer este unul dintre cele mai urmărite seriale de pe Netflix, iar fanii producţiei fantastico-urbane aşteaptă cu sufletul la gură continuarea sezonului 5. Prima parte s-a încheiat cu mult aşteptata apariţie a lui Dumnezeu, interpretat de Dennis Haysbert. Înainte de sosirea sa, lucrurile au luat o întorsătură total neaşteptată. Maze a descoperit că Lucifer i-a ascuns adevărul despre mama sa şi din aliaţi, cei doi au devenit duşmani.
Continuarea sezonului 5 din Lucifer va apărea pe Netflix în acest an
Maze a fost demonul favorit al lui Lucifer, dar şi cel mai loial, însă trădarea i-a aruncat în tabere opuse. Fanii serialului au fost şocaţi să vadă că Maze s-a aliat cu Michel, fratele diabolic al lui Lucifer, într-o luptă în care îi au ca adversari chiar pe Lucifer, dar şi pe Amenadiel.
În ultima scenă din prima parte a sezonului 5, Dumnezeu întrerupe bătălia şi le spune celor patru că nu îi place să îi vadă luptându-se.
Incertitudinea face şi mai aşteptată continuarea celui de-al cincilea sezon. Iniţial, lansarea trebuia să aibă loc în luna martie a acestui an, dar aceasta va fi întârziată. Oficial, nu a fost dezvăluită o dată fixă, dar în mod sigur continuarea nu va fi lansată mai devreme de luna aprilie a acestui an. Producătorii serialului au dat asigurări însă sezonul 5 va putea fi urmărit înainte de finalul acestui an.