Bogdan Medvedi a spus „da” provocării lui Mihai Hînda și a venit la „Do or Drink”. Cum s-a descurcat artistul în fața provocărilor lui Mihai?!
Bogdan Medevedi, fostul component al trupei Maxim, a acceptat provocarea lui Mihai Hînda de a veni la „Do or Drink” și a răspuns cu sinceritate celor mai intersante întrebări. Artistul nu s-a ferit să spună cum a trecut-o pe iubita sa în telefon, i-a clasificat pe cei trei membri ai trupei Maxim, însă nici Mihai nu a fost ferit de provocări.
Mihai Hînda a fost nevoit să spună ce alt hit mai știe de la trupa Maxim în afară de celebrul „Sărutări Criminale” și a făcut față cu brio acestei provocări. A doua provocare dedicată lui Mihai Hînda a fost legată de limba rusă. Bogdan a spus o frază în rusă, iar Mihai a fost nevoit să ghicească ce a spus. Dacă s-a descurcat sau nu, veți putea vedea pe YouTube-ul nostru, Radio Impuls România.
Cum și-a clasificat Bogdan Medvedi colegii din trupa Maxim?! Mai ține legătura cu ei?!
Una dintre provocările la care a fost supus Bogdan Medvedi a fost să-i clasifice pe cei trei colegi ai săi din trupa Maxim. Pe lângă asta, artistul a dezvăluit și care este relația lui cu ei în această perioadă.
„Noi mai ținem legătura. Nu ca înainte, acum ne mai sunăm periodic să vedem cine, ce mai face, de ziua fiecăruia, de Paște de Crăciun”, a spus Bogdan Medvedi despre colegii săi din trupa Maxim pe care i-a clasificat aşa: Marcus, Gabriel și Alexandru. Cu toate că a răspuns provocării, a ales să și bea un shot.