Alexandra Ungureanu, câștigătoarea ”Bravo, ai stil! Celebrities”, a cedat și a izbucnit în lacrimi la TV. Artista regretă decizia de a merge cu mama sa pe Drumul Împăraților?!
Alexandra Ungureanu se numără printre concurenții ”Asia Express 4”, iar vedeta a ales să plece pe „Drumul Împăraților' alături de mama ei. Nici bine nu a început competiția că vedeta regretă decizia de a merge alături de femeia care i-a dat viață pe Drumul Împărților. Câștigătoarea ”Bravo, ai stil! Celebrities” se teme pentru sănătatea mamei ei, motiv pentru care a izbucnit în plâns, spunând că nu se aștepta să fie așa de greu.
„Am ajuns prea repede la o concluzie cu care am fost prevenită și nu am vrut să țin cont de ea.
Alexandra Ungureanu, motivul pentru care a plecat cu mama ei pe Drumul Împăraților
Alexandra Ungureanu, în vârstă de 39 de ani, a fost convinsă că în cadrul competiției ”Asia Espress 4”, cea care i-a dat viață îi va fi cel mai bun și important sprijin.
De asemenea, câștigătorea ”Bravo, ai stil! Celebrities” își dorește ca, în această competiție, să-și învingă frica de spațiile închise, dar și de înălțime.
”Am niște tabieturi și simt că am nevoie de o nebunie. Mama e superbă și e un om foarte mișto și sper ca lumea să o cunoască așa cum e, ea are temerea asta că e învățătoare, a ieșit la pensie anul trecut, îi e teamă de generațiile care se vor uita și speră să nu se facă de râs. (...)Vom încerca să compensăm limitele fizice cu alte atuuri. Mama e în permanență în picioare, are o energie și nu se culcă până nu notează tot ce a avut de făcut. O să fie foarte greu, eu cu ea mă bazez pe comunicare, eu cred că e genul de om care poate să covingă pe oricine de orice”, a mai adăugat Alexandra Ungureanu.