Cântăreața Adda a făcut noi mărturisiri despre boala de care suferă. Prin ce a trecut artista?!
După un an și jumătate de urmat tratamente greșite, Adda, una dintre cele mai îndrăgite artiste, a fost diagnosticată cu Borelioză și Bartonella. Vedeta a făcut o serie de mărturisiri referitoare la cum se manifesta boala înainte de a ține tratamentul potrivit. Invitată în cadrul unui podcast, soția lui Cătălin Rizea a dezvăluit că primele investigaţii pe care le-a făcut nu i-au fost de mare ajutor şi asta pentru că medicul nu a crezut în simptomele pe care ea spunea că le are, ba chiar îi sugera că totul este doar în capul ei. Conform spuselor sale, simptomele au debutat doar la nivel cutanat, iar mai apoi au degenerat. I s-au umflat nodulii și a început să-i amorțească tot corpul.
„Am avut noroc că n-am murit! La început era doar cutanant, pur şi simplu am avut o explozie, eram acasă, stăteam pe pat, şi mi-a bubuit pielea! Am făcut şi nod în gât, adică mă sufocam, aveam ganglionii ca nişte mingi de tenis, pe la gât, inghinal… eram varză! Intram în duş şi nu simţeam apa pe piele! Mi-amorţeau mâinile, picioarele, aveam furnicături… mă frigea şoldul, erupţii pe piele, şi doctorul la care am
Cum a luat Adda borelioza, de fapt?: „Se transmite de la mamă la făt”
În urma multor analize amănunțite, Adda a aflat de la medici că nu a făcut Borleioză din cauza mușcăturii căpușelor, ci a moștenit afecțiunea de la mama ei.
La analiză e o proteină specifică mușcăturii.
Citește continuarea aici!