Un grav accident a avut loc în Capitală, în noapte de luni. Autoritățile au declarat cod roșu de intervenție, cu victime multiple.
Au fost momente de panică, în noaptea de luni, după ce un grav accident rutier s-a produs în centrul Capitalei, la Piața Unirii, între un autoturism și un microbuz. În urma impactului 12 persoane au fost rănite și au necesitat transportul de urgență la spital. Autoritățile au declarat cod roșu de intervenție.
Accident îngrozitor în centrul Bucureștiului: 12 persoane rănite în urma coleziunii dintre o mașină și un microbuz
Accidentul a fost raportat în jurul orei 23:00, iar echipajele de intervenție s-au deplasat imediat la fața locului. Potrivit ISU București-Ilfov, în incident au fost implicate 15 persoane: cinci pasageri din autoturism și zece pasageri ai microbuzului, care erau de origine nepaleză. "Intervenim la un accident rutier produs la Piața Unirii, între un autoturism și un microbuz. În accident sunt implicate 15 persoane: 5 din autoturism și 10 din microbuz.",
Citește și: O persoană a murit aspirată de motorul pornit al unui avion pe aeroportul Schiphol din Amsterdam
Cod roșu de intervenție
La locul accidentului, echipajele de salvare au constatat că nu existau persoane blocate sau încarcerate, toate victimele fiind conștiente, dar 12 dintre ele au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la mai multe spitale din Capitală pentru investigații medicale de specialitate.
Două dintre victime au fost transportate la Spitalul Universitar, trei la Spitalul Floreasca, patru la Spitalul Bagdasar-Arseni, iar restul la Spitalul Militar, Elias și Pantelimon. La fața locului au intervenit 9 ambulanțe SMURD, o autospecială de transport victime multiple și o autospecială de stingere. Intervenția promptă a echipelor medicale și a pompierilor a fost esențială pentru asigurarea primului ajutor și transportul rapid al răniților către unitățile medicale. Imagini și clipuri video de la fața locului arată amploarea accidentului și eforturile depuse de echipajele de salvare.