Doliu imens în lumea muzicii românești. Valentin Petricenco, fostul toboșar al formației Proconsul a murit.
Decesul fostul toboșar al formației Proconsul lasă un gol imens, iar amintirile din acești 30 de ani vor rămâne mereu în inimile celor care l-au cunoscut și l-au respectat. Pe lângă talentul său muzical incontestabil, el a fost cunoscut și pentru umanitatea sa. Colegii și prietenii săi îl descriu drept un om cald, empatic, mereu gata să ofere sprijin celor din jur. Valentin Petricenco a fost mai mult decât un baterist talentat; a fost un pilon al trupei Proconsul și un prieten de neînlocuit pentru colegii săi.
„Cu profundă durere, am aflat azi că Vali nu mai este! Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme. Cei 30 de ani petrecuți împreună, rămân, atât cât ne mai îngăduie Dumnezeu si nouă pe acest pământ, amintiri care nu se șterg.
Citește și: Astăzi ar fi fost zi de sărbătoare pentru Stela Popescu. Ar fi împlinit 89 de ani
Cine a fost Valentin Petricenco
Valentin Petricenco a fost unul dintre membrii fondatori ai trupei Proconsul, una dintre cele mai cunoscute formații de rock din România. De-a lungul carierei sale, a fost toboșar al trupei, contribuind semnificativ la succesul și evoluția acesteia. În urmă cu șase ani, Valentin Petricenco s-a retras din activitatea muzicală din cauza problemelor de sănătate, fiind înlocuit pe scenă de fiul său, Pavel Petricenco, cel care a continuat tradiția muzicală a familiei.
Chiar și după retragerea sa, Valentin Petricenco a continuat să fie o sursă de inspirație și un simbol al dedicării față de muzică, iar legătura cu trupa a rămas una puternică.
Citește și: Brândușa Socaciu, văduva lui Victor Socaciu, confesiuri dureroase la 3 ani de la moartea artistului