Stiri

31 iulie 2022: Ziua Avocado. Ce beneficii ne aduce pentru sănătate

31 iulie 2022: Ziua Avocado. Ce beneficii ne aduce pentru sănătate
Avocado [Sursa foto: PixaBay]
Data de 31 iulie 2022, de Ziua Avocado, este momentul potrivit să încerci acest fruct delicios, cremos și adaptabil. Iată câteva idei pentru a sărbători și a vă bucura de această zi!

Toată lumea iubește avocado! Zdrobiți-l pe pâine prăjită, puneți-l pe un chips sau în orice alt fel de mâncare, avocado este unul dintre cele mai delicioase și versatile fructe. A ajuns atât de popular încât are propria zi, 31 iulie este Ziua Națională Avocado.

Citeste si: Top 10 alimente care te ajută să slăbești

Când a fost descoperit avocado?

Arheologii au descoperit că avocado a crescut și a fost consumat pentru prima dată în anul 8000 î.Hr. în centrul Mexicului. Tot ei cred și că triburile de incași, olmeci și mayași au crescut arbori de avocado domesticiți din anul 3000 î.Hr. Naturalistul, Sir Hans Sloane, numește fructul „arborele de avocado sau para aligator” în catalogul său de plante jamaicane. Horticultorul, Henry Perrine, a plantat pentru prima dată avocado în Florida, deși abia în 1950 fructul a devenit disponibil comercial și i-a crescut popularitatea treptat, astfel încât astăzi avocado este tot mai prezent în dietele tuturor.

31 iulie 2022: Ziua Avocado. Ce beneficii ne aduce pentru sănătate
Avocado conține mai multe proteine și fibre decât orice alt fruct[Sursa foto: PixaBay]

Avocado, cel mai nutritiv fruct. Iată de ce

Avocado este un aliment fără rival între fructe, adevăratul fruct al paradisului ”, a spus un aventurier și botanist de la începutul secolului al XX-lea, David Fairchild, când a introdus pentru prima dată fructele în Statele Unite ale Americii. Este un fruct cremos, delicios, bogat în vitamine și datorită numeroaselor beneficii nutritive pe care le aduce corpului nostru, avocado merită să fie sărbătorit.

Citeste si: Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci zilnic avocado

Avocado conține peste 15 nutrienți diferiți, inclusiv fibre, potasiu, acid folic, vitamina K, vitamina B6, vitamina C, vitamina E, cupru și grăsimi mononesaturate. Deliciosul fruct contribuie la creșterea senzației de sațietate, scăderea colesterolului și la reglarea niveluilui de zahăr din sânge. Ajută la gestionarea echilibrului fluidelor și a tensiunii arteriale, deoarece contractează unele dintre efctele negative ale sodiului. Avocado conține chiar mai mult potasiu decât bananele și este singurul fruct care are grăsimi mononesaturate, care ajută la absorbția vitaminelor liposolubile A, D, E și K.

31 iulie 2022: Ziua Avocado. Ce beneficii ne aduce pentru sănătate
Avocado este un aliment fără rival între fructe [Sursa foto: PixaBay]

În plus, avocado aduce beneficii și asupra aspectului general al pielii, părului și unghiilor datorită acidului folic. Nu e de mirare că majoritatea femeilor folosesc acest fruct în diferite măști pentru păr sau ten făcute în casă. Fructul te umple de energie, este un bun antioxidant în organism, are un rol important pentru metabolism și sitemul imunitar.

Citeste si: Îngraşă sau nu pepenele? Iată ce spun nutriţioniştii

Prin urmare, Ziua Avocado este sărbătorită anual cu scopul de a promova și încuraja în continuare oamenii spre consumul acestui fruct și, de asemenea, de a-i face conștienți de toate avantajele oferite de el. Așadar, ce mai așteptăm, hai să celebrăm și să gustăm acest fruct, nu doar datorită gustului delicios, ci și datorită faptului că este foarte sănătos!

Activități prin care poți sărbători și tu acest fruct gustos

Dacă ești creativ în bucătărie, încearcă și altceva pe lângă clasicul guacamole. Pune avocado în blender alături de niște banane și pudră de cacao și vei obține cea mai delicioasă și sănătoasă budincă de ciocolată. Amestecă-l cu niște ustoroi, ulei de măsline, zeamă de lămâie și sare și ai un sos foarte bun pentru orice ai vrea să mănânci. Mulți oameni sunt surprinși să afle că avocado poate fi folosit în multe rețete de dulciuri. Oferă o opțiune de grăsime vegană sănătoasă, care poate fi adesea folosită pentru a înlocui untul și uneori chiar ouăle. Din avocado se pot face brownies, banana bread sau chiar înghețată. Avocado este perfect pentru a fi împărțit cu prietenii, așa că luați un prieten și sărbătoriți împreuna Ziua Naționale a Avocado!

31 iulie 2022: Ziua Avocado. Ce beneficii ne aduce pentru sănătate
 31 iulie este Ziua Avocado![Sursa foto: PixaBay]

Avocado te face chiar și să arăți mai bine. Răsfățați-vă cu o mască pentru ten din avocado zdrobit, ulei de măsline, miere și iaurt. Piureul de avocado cu banane este foarte bun pentru hidratatrea și sănătatea părului, iar sămânța uscată, măcinată, amestecată cu sare și pulpă de avocado devine scrub pentru corp.

Citeste si: 19 aprilie- Ziua Usturoiului: Ce beneficii aduce pentru sănătate?

Nu este chiar atât de greu precum ne-am aștepta să plantăm avocado. Pur și simplu se recoltează sămânța unui avocado, se îndepărtează stratul de piele moartă, apoi se înfig scobitori în cerc. Cu ajutorul scobitorilor, sămânța se pune cu partea dreaptă în sus într-un pahar sau borcan într-un loc cald și la lumină naturală. Rădăcinile vor începe să crească, iar apa trebuie să fie schimbată la câteva zile. În câteva săptămâni, un răsad va crește și în cele din urmă poate fi plantat în sol. Poate dura mai mulți ani până când pomul este gata să producă fructe, dar este o activitate grozavă și merită din plin așteptarea!

Multe lucruri interesante despre avocado care te vor convinge să îi dai o șansă

  • Numai fanii fotbalului consumă aproximativ 53,5 milioane de lire sterline cumpărând guacamole în duminica Super Bowl.
  • Avocado conține mai multe proteine și fibre decât orice alt fruct.
  • Există aproximativ 1.062 de tipuri în avocado.
  • În Jamaica, cândva, avocado era cunoscut și sub numele de „para aligator”.