Cele 12 fotomodele au fost arestate pentru încălcarea legii privind decența în public, dar și pentru distribuirea de material pornografic.
Un grup de 12 modele au fost arestate, după ce au fost filmate pozând nud la balconul unui apartament dintr-o zonă luxoasă a cartierului Dubai Marina. Potrivit surselor, fetele au fost acuzate că au încălcat legea privind decența în public. Ele au participat la o ședință foto organizată de un cetățean rus, Alexey Kontsov, în vârstă de 33 de ani, pentru un site israelian. Încălcarea legii privind decența în public se pedepsește în Emiratele Arabe Unite cu până la șase luni de închisoare.
Modelul ucrainean, Irina Sotulenko, în vârstă de 23 de ani, a declarat că a fost forțată să pozeze goală pe balcon.
Tânăra știa că pleacă în Dubai pentru o filmare nud
De asemenea, Irina Sotulenko a mai dezvăluit că atunci când a ajuns la aeroport, aceasta a primit ordinul autorităților să se întoarcă în oraș și să facă o declarație la poliție.
„Toate acestea din cauza idolilor care au venit cu ideea de a încărca acest lucru pe Instagram. Este un om adult, cum ar putea fi un astfel de idiot? Eu le-am spus că suntem într-o țară arabă și că nu ar trebui să lăsăm totul la vedere. Am fost obligate să ajungem la acest balcon în alt hotel. Am fost fotografiate goale pe balcon. Cineva a făcut fotografii dintr-o altă clădire”, a spus modelul Irinei Sotulenko, potrivit Mirror.