Victor Cornea răspunde în urma acuzațiilor care i-au fost aduse soției sale. Iată ce are de spus celebrul tenismen.
Andreea Bălan și Victor Cornea trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de ceva timp, iar în luna mai și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu, devenind oficial soț și soție. De-a lungul anilor petrecuți împreună, ei s-au susținut reciproc pe toate planurile. Cu toate acestea, artista a fost acuzată de multe ori că îi distruge cariera sportivului. Iată ce a declarat recent Victor Cornea despre acest subiect.
Victor Cornea, prima reacție după ce Andreea Bălan a fost acuzată că îi distruge cariera
Victor Cornea recunoaște că a văzut și el acuzațiile care i-au fost aduse Andreei Bălan, însă spune că acestea sunt departe de a fi adevărate.
„Andreea este cel mai mare susținător al meu. O face din toată inima și îi mulțumesc foarte mult, o apreciez enorm. Ea este definiția disciplinei, la fel ca mine, iar asta ne ajută foarte mult pe amândoi. Chiar am auzit multe comentarii, că ea nu m-ar lăsa să joc tenis, că din cauza ei am scăzut în clasament.
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit în luna mai a acestui an, în cadrul unui eveniment cu totul special, la care au luat parte cele mai importante persoane din viața lor. Ei și-au organizat evenimentul în cel mai mic detaliu și s-au bucurat de fiecare clipă, celebrându-și povestea de dragoste în cel mai frumos mod posibil.
„Iubirea ne împlinește și ne face mai fericiți în fiecare zi. Astăzi suntem mai fericiți ca niciodată, pentru că ne-am unit destinele în fața lui Dumnezeu. Drumul spre altar a fost unul plin de emoție și ne-a făcut să realizăm cât de binecuvântați suntem pentru tot ceea ce trăim. Am fost împreună profund recunoscători pentru iubirea noastră, pentru această zi și pentru toți cei dragi care ne sunt alături. De acum înainte, drumul nostru va fi unul singur, parcurs împreună, cu iubire, încredere și recunoștință. O zi pe care o vom purta în suflet pentru totdeauna”, a scris Andreea Bălan pe Instagram.