Anunțul momentului de la spitalul în care a fost internată Sofia Vicoveanca. Îndrăgita interpretă s-a întors acasă.
Sofia Vicoveanca a trecut prin momente grele la început de an. În noaptea de 10 spre 11 ianuarie, îndrăgita interpretă de muzică populară a ajuns de urgență la spital, după ce a suferit un infarct. Ea a petrecut câteva zile sub atenta supraveghere a medicilor, iar ieri a fost externată. Vestea cea bună a fost dată de managerul Spitalului din Suceava. Iată care este acum starea de sănătate a artistei.
Sofia Vicoveanca a fost externată din spital. Cum se simte acum?
În perioada în care a fost internată în spital, Sofia Vicoveanca l-a avut alături pe fiul ei, Vlad, și nu și-a pierdut nicio clipă speranța că se va face bine. Ieri, 16 ianuarie 2026, artista a fost externată și, din nou, băiatul ei a fost prezent. Managerul Spitalului din Suceava a făcut anunțul, dezvăluind că în prezent starea de sănătate a vedetei, în vârstă de 84 de ani, este bună.
„Ne preocupă în fiecare zi sănătatea fiecărui pacient, iar echipa medicală a spitalului asta face în fiecare clipă: salvează! Azi ne bucurăm de un rezultat reușit și de un zâmbet sincer, la final de misiune, alături de emblema cântecului bucovinean, artista Sofia Vicoveanca. Ce om, ce artist, ce pacient! Multă sănătate și cântec duios mulți ani de acum înainte!”, a scris Larisa Blanari, managerul Spitalului din Suceava, pe rețelele de socializare.
Ce a transmis Sofia Vicoveanca despre problemele ei de sănătate în perioada în care a fost internată în spital?
La scurt timp după ce a ajuns pe mâinile medicilor, Sofia Vicoveanca a oferit câteva declarații despre starea ei de sănătate. „Am nevoie de urare și de sănătate. Sunt în pat, deocamdată. Nu încerc să… stau, aștept efectul medicamentelor pe care le-am luat și stau întinsă în pat, învelită. O să vină băiatul meu să aibă grijă de mine. Sunt la mâna medicilor, nu pot să întreb (n.r. când va fi externată). Cred că am avut și un mic infarct și răceală, nu știu. Cine știe ce se întâmplă”, a declarat artista, potrivit spynews.ro.
„ Are cine să mă întrebe de sănătate, și vecini, și lume, și pe Facebook, dacă v-ați uitat. Sper să mă ajute Dumnezeu să ies. Sunt și obosită, că nu prea am dormit (…) Nu-mi place toată povestea (…) Faptul că s-a supărat inimioara mea și mi-a făcut figura… nu-mi place. Doamne ajută! Știe Domnul ce face”, a mai spus ea.