VESTE MARE pentru fanii lui Taylor Swift! Vedeta s-ar fi căsătorit în secret cu Travis Kelce, înaintea petrecerii fastuoase de la Madison Square Garden

Taylor Swift și Travis Kelce s-ar fi căsătorit deja

Taylor Swift și Travis Kelce s-ar fi căsătorit în mare secret 

Taylor Swift şi Travis Kelce s-ar fi căsătorit deja în mare secret. Cei doi şi-ar fi rostit jurămintele într-un cadru privat, devenind oficial soț și soție.

Celebra cântăreață Taylor Swift și jucătorul echipei Kansas City Chiefs, Travis Kelce, s-ar fi căsătorit deja în mare secret, înaintea petrecerii fastuoase de la Madison Square Garden, potrivit declarațiilor făcute de mai multe surse în presa de peste Ocean. Iată primele detalii despre ceremonia privată.

Citește și: Livia Eftimie REACȚIONEAZĂ în urma declarațiilor făcute de Spike despre relația lor și căsnicia cu fostul soț, Cătălin Bordea: „E viața mea, am trăit-o”

Taylor Swift și Travis Kelce și-au unit destinele într-un cadru privat

Potrivit Page Six, Taylor Swift și Travis Kelce s-ar fi căsătorit deja, înaintea marii petreceri de la Madison Square Garden. Cei doi au donat 26 de milioane de dolari în scopuri caritabile înainte de marele eveniment. Mai multe surse spun că aceștia și-au rostit jurămintele și au devenit oficial soț și soție într-un cadru privat, având alături doar câțiva oameni dragi.

Vinerea acestea, petrecerea de la MSG va reuni peste 1.000 de prieteni și membri ai familiei, după ce joi a avut loc o cină de repetiție la care au luat parte 100 de persoane.

”Sunt deja căsătoriţi”, a insistat o sursă bine informată. O persoană din industria muzicală din Nashville, bine conectată la evenimente, a declarat că în oraş circulă zvonuri conform cărora cele două vedete, în vârstă de 36 de ani, ”s-au căsătorit deja legal”.

Certificatele de căsătorie din statul New York sunt confidenţiale, însă, aşa cum publicaţia a relatat săptămâna trecută, angajaţi ai serviciului de securitate de la Biroul Funcţionarului Public din Manhattan – unde trebuie obţinută o licenţă de căsătorie în valoare de 35 de dolari pentru a te putea căsători – au insistat săptămâna aceasta că nu a existat nicio urmă a unei licenţe pe numele Swift în ultimele zile, adăugând: ”Am fi ştiut”.

O licenţă de căsătorie în statul New York este valabilă 60 de zile şi implică o perioadă de aşteptare de 24 de ore înainte ca ceremonia să poată fi oficiată legal – deşi este posibilă obţinerea unei derogări judiciare pentru a evita această regulă, potrivit news.ro.

Citește și: NOI DETALII despre moartea tinerei la 5 zile după accidentul rutier. Alexandra a fost externată cu un traumatism minor la mână, dar s-a stins la scurt timp. CUM A FOST POSIBIL AȘA CEVA: "Era o..."

Unde s-ar fi căsătorit Taylor Swift și Travis Kelce? 

O altă sursă a menţionat zvonuri conform cărora mica ceremonie ar fi avut loc recent în Tennessee, statul în care Taylor Swift s-a mutat la vârsta de doar 14 ani pentru a deveni compozitoare. Potrivit unui site care monitorizează avionul privat al vedetei, aeronava cântăreţei a făcut, duminică, o serie de escale interesante în oraşe în care locuiesc membrii apropiaţi ai familiilor celor doi.

După plecarea din Nashville, avionul a aterizat la Philadelphia, unde locuieşte tatăl lui Travis Kelce, Ed. Tot în Pennsylvania locuiesc fratele mai mare al lui Kelce, Jason, şi soţia acestuia, Kylie. Ulterior, avionul a zburat spre Tampa, unde locuieşte tatăl lui Swift, Scott, înainte de a reveni la Nashville. Aeronava a rămas acolo până pe 30 iunie, când a plecat spre New York.

La Madison Square Garden, echipele de muncitori lucrează intens pentru a pregăti uriaşa locaţie în vederea evenimentelor de joi şi vineri – printre care se numără o mare sărbătoare cu spectacole susţinute de prieteni celebri ai artistei, precum Stevie Nicks şi Kenny Chesney. Se zvoneşte că şi bunul ei prieten Ed Sheeran va urca pe scenă, iar prezenţa lui Paul McCartney este, de asemenea, anticipată.

Locaţia, cunoscută în mod obişnuit pentru competiţii sportive şi concerte, a fost transformată într-un tărâm de basm, incluzând chiar şi o grădină. Meniul evenimentului va cuprinde preparate de la restaurantele preferate ale lui Swift, inclusiv Sartiano’s.