• Aiud 95.2
  • Alba-Iulia 99.7
  • Bacău 88.8
  • Bârlad 104.9
  • Bistrița 97.3
  • Botoșani 91.1
  • Brașov 91.9
  • București 88.0
  • Buzău 96.7
  • Câmpeni 96.2
  • Câmpina 88.6
  • Cluj-Napoca 101.5
  • Constanța 96.9
  • Craiova 92.0
  • Focșani 95.3
  • Piatra Neamț 102.3
  • Ploiești 88.3
  • Râșnov 104.5
  • Sibiu 88.4
  • Sinaia 103.6
  • Tg. Mureș 106.4
  • Timișoara 93.9
  • Tulcea 91.4
Actualitate

Verdict neașteptat în cazul lui Vlad Pascu. Ce s-a întâmplat în sala de judecată

Un nou termen în procesul lui Vlad Pascu
Vlad Pascu [Sursa foto: Facebook, Captura Youtube/ colaj Radio Impuls]
Un nou termen în dosarul accidentului din 2 Mai. Procurorii au cerut 10 ani și jumătate de închisoare pentru Vlad Pascu.

Vlad Pascu se află în arest preventiv din 20 august 2023, după ce cu o noapte înainte a intrat cu mașina într-un grup de tineri. Doi dintre ei au murit şi alţi trei au fost grav răniţi. Amintim că Vlad Pascu a fugit de la locul accidentului. A fost găsit apoi de poliţişti în Vama Veche, iar anchetatorii au stabilit că se afla sub influenţa mai multor substanţe interzise, printre care cocaină, amfetamină şi metamfetamină.

Instanța a stabilit că pronunțarea în dosarul în care Vlad Pascu este acuzat de producerea tragediei de la 2 Mai să aibă loc în data de 31 ianuarie 2025. Amintim că, la Judecătoria Mangalia a avut loc astăzi, 17.01.2025, primul termen în Dosarul 2 Mai din anul 2025. Familia și prietenii victimelor așteaptă cu înfrigurare concluziile justiției, sperând că aceasta va aduce dreptate și va oferi o alinare în fața pierderii tragice pe care au suferit-o.
În același timp, comunitatea locală este îngrijorată și ea de siguranța pe drumurile publice, accidentul aducând în prim plan necesitatea unor măsuri mai stricte pentru prevenirea unor astfel de tragedii.

Mama lui Sebastian Olariu a ieșit din sala de judecată plângând

Mama lui Sebastian Olariu, tânărul care a murit în accidentul de la 2 Mai, s-a simțit rău, a început să plângă și a ieșit din sala de judecată.

Același lucru l-a făcut și tatăl lui Sebi. Procurorii de caz și apărătorii familiilor Olariu și Dragomir au cerut instanței pedeapsa maximă pentru Vlad Pascu, adică 10 ani, 6 luni și 20 de zile. După un an și jumătate de tergiversări, timp în care a fost schimbată și judecătoarea, se așteaptă în sfârșit o decizie în acest dosar. Tatăl victimei a cerut 21 de ani de închisoare pentru inculpat la intrarea în Judecătoria Mangalia vineri.

„Sper ca după un an şi jumătate să se facă dreptate şi astăzi să i se dea sentinţa. Sigur ori noi, ori ei facem apel, dar măcar astăzi să i se dea sentinţa”, a spus bărbatul. Valentin Olariu își dorește ca șoferul drogat să stea în spatele gratiilor 21 de ani, nu 10 ani. „În ultimul caz acum, acea femeie care a dat peste cei patru a primit 24 de ani.

Nu vreau 24, vreau exact vârsta băiatului meu, 21 de ani să primească”.

Vlad Pascu pedeapsa
Vlad Pascu

Citește și: Vlad Pascu cere eliberarea din arest pentru tratament psihiatric. Reacția dura a mamei uneia dintre victimele accidentului din 2 Mai

În octombrie 2023, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe inculpatul Vlad Pascu pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.

"În sarcina inculpatului s-a reţinut că, în dimineaţa zilei de 19 august 2023, a condus pe drumurile publice un autovehicul, sub influenţa substanţelor psihoactive, iar, la intrare în localitatea 2 Mai, a acroşat un grup de persoane care se deplasau pe marginea drumului. În urma impactului, a rezultat decesul numiţilor O.A.S. (21 ani) şi D.R.M. (20 ani), precum şi vătămarea corporală a numiţilor B.D.D. (18 ani), C.V.A. (20 ani) şi I.C.I. (20 ani). De asemenea, se reţine că, după producerea accidentului, inculpatul a părăsit locul accidentului", au transmis la acea dată procurorii.

Un nou termen în procesul lui Vlad Pascu
Vlad Pascu[Sursa foto: captură YouTube ]

Citește și: Mama lui Vlad Pascu, șoferul care a provocat tragedia de la 2 Mai, și-a recunoscut faptele în fața anchetatorilor. Femeia ar fi încercat să șantajeze martorii din dosarul în care este cercetat fiul său

La termenul din decembrie 2024, instanța a dispus schimbarea încadrării juridice

"Admite cererea de schimbare a încadrării juridice, astfel cum a fost precizată. Schimbă încadrarea juridică, în ce priveşte infracţiunea de vătămare corporală din culpă pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Pascu Matei- Vlad, din infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin.1 şi 4 Cod penal, în infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin.1, 2, 3 şi 4 Cod penal. Dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev. de art. 336 alin.2 Cod penal, în infracţiunea de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev. de art. 336 alin.2 Cod penal cu aplicarea disp. art. 5 Cod penal. Cu cale de atac o dată cu fondul", se arată în decizia Judecătoriei Mangalia.