Ultimele clipe din viața lui Ozzy Osbourne! Legenda muzicii rock a murit la 76 de ani, fiind înconjurat de familie. Cum și-a luat artistul adio de la fanii săi: „Nu aveți idee ce simt. Vă mulțumesc din adâncul inimii”

A murit Ozzy Osbourne

Ce a făcut Ozzy Osbourne în ultimele clipe de viață? 

Doliu în lumea muzicii! Legendarul Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani. Iată ce s-a întâmplat în ultimele clipe din viața starului rock.

Ozzy Osbourne, supranumit „Prințul Întunericului” și considerat o legendă incontestabilă a muzicii rock, s-a stins din viață în această dimineață, la vârsta de 76 de ani. Artistul a murit liniștit, fiind înconjurat de familia sa, la doar câteva săptămâni după ce a susținut un concert de adio spectaculos, alături de trupa Black Sabbath. Acesta a dus o luptă grea de-a lungul anilor cu mai multe probleme de sănătate și iată că în cele din urmă a fost învins. Iată ce s-a întâmplat în ultimele clipe din viața celebrului cântăreț.

Citește și: A murit Ozzy Osbourne! Solistul trupei Black Sabbath avea 76 de ani si sustinuse concertul sau de adio in urma cu o saptamana

Ce s-a întâmplat în ultimele clipe din viața lui Ozzy Osbourne?

Vestea morții lui Ozzy Osbourne a fost confirmată de familia îndurerată în urmă cu doar câteva momente. „Cu mai multă tristeţe decât pot exprima simplele cuvinte trebuie să anunţăm că iubitul nostru Ozzy Osbourne a murit în această dimineaţă. El a fost cu familia sa şi înconjurat de dragoste. Cerem tuturor să respecte intimitatea familiei noastre în acest moment” se arată într-un comunicat transmis de soția artistului, Sharon Osbourne, și copiii lor, Jack, Kelly, Aimee și Louis.

Ozzy Osbourne și-a petrecut ultimele clipe din viață alături familie. Artistul și-a luat adio de la fani în cadrul ultimului concert pe care l-a susținut alături de trupa Black Sabbath, la începutul lunii iulie. În acea perioadă, fanii erau tot mai îngrijorați în legătură cu starea lui de sănătate, deoarece anumite videoclipuri create cu ajutorul inteligenței artificiale au răspândit zvonuri conform cărora acesta ar fi pe moarte.

Totuși, fiica artistului, Kelly, în vârstă de 40 de ani, a contrazis atunci informațiile apărute în spațiul public.

Starul rock s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate de-a lungul anilor. În 2020, el a dezvăluit că suferă în secret de Parkinson de mai bine de 15 ani. Potrivit clinicii Mayo, în prezent, nu există un tratament care să vindece această boală. De asemenea, Ozzy a trăit o lungă perioadă cu dureri cumplite după ce a suferit leziuni la gât în urma unui accident cu ATV-ul în 2003. În 2022, artistul și-a anunțat fanii că nu mai poate să meargă și este nevoit să se opereze. De asemenea, el a spus că intervenția „i-ar putea schimba viața”. Un an mai târziu, însă, îndrăgitul cântăreț a fost nevoit să-și anuleze turneele din cauza degradării stării sale de sănătate.