Sărbătoare mare în calendarul ortodox pe 5 aprilie 2026. Iată ce tradiții au grijă să respecte creștinii în Duminica Floriilor, dar și ce trebuie să evite.
În 2026, creștinii prăznuiesc Floriile pe data de 5 aprilie. Sărbătoarea cu o semnificație aparte amintește de intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim, călare pe un asin și înconjurat de cei 12 apostoli. Recunoscut drept adevăratul Mântuitor, El a fost întâmpinat de mulțime cu ramuri de finic și cântări de bucurie. Iată ce tradiții și obiceiuri au grijă să respecte în prezent credincioșii de Florii, pentru a atrage norocul și bunăstarea în viața lor, dar și ce nu au voie să facă sub nicio formă.
Tradiții și obiceiuri de Intrarea Domnului în Ierusalim
De Florii, creștinii au grijă să respecte mai multe tradiții și obiceiuri pentru a atrage norocul și bunătarea în viața lor.
Credincioșii merg la biserică și participă la slujbe, iar apoi aduc în casele lor ramuri de salcie sfințite, pe care le pun cu evlavie la icoane, la ferestre sau la uși. Potrivit unei vechi tradiții, salcia este semn de binecuvântare și ocrotește împotriva răului. Cei care se împărtășesc de Intrarea Domnului în Ierusalim au șansa să-și îndeplinească orice dorință au în gând atunci când se apropie de preot.
Din punct de vedere liturgic, Duminica Floriilor marchează începutul Săptămânii Patimilor. Astfel, în următoarele zile, se vor oficia în fiecare seară Deniile, slujbe speciale prin care credincioșii îl vor conduce în mod simbolic pe Iisus Hristos pe drumul Crucii, până la moarte și Înviere, potrivit creștinortodox.ro.
În trecut, oamenii de la sate obișnuiau să-și încingă mijlocul cu ramurile de salcie sfințite pentru a scăpa de dureri.
Ce nu au voie creștinii să facă sub nicio formă de Florii 2026?
Cu ocazia Floriilor, credincioșii nu au voie sub nicio formă să muncească, deoarece această zi trebuie să fie dedicată rugăciunii și momentelor frumoase petrecute alături de familie. Gospodinele nu au voie să măture, să coasă, să spele rufe sau să facă ordine prin casă. În popor, sărbătoarea este cunoscută și drept „Nunta urzicilor”, marcând momentul când acestea înfloresc și nu mai sunt bune de mâncat.
Chiar dacă este dezlegare la pește, Postul Mare trebuie să continue. Credincioșii nu au voie să consume alimente de dulce, precum ouă, carne, lactate și altele. De asemenea, o veche superstiție spune că nu trebuie să se spele pe cap dacă nu vor să albească mult prea devreme.
Rugăciunea pe care e bine să o citești în Duminica Floriilor
„Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru Cel ce esti intru cele inalte cu Tatal si esti purtat pe aripi de Heruvimi si cantat de Serafimi, care in zilele venirii Tale in trup ai binevoit pentru a noastra mantuire a sedea pe manzul asinei si ai primit binecuvantarea pruncilor, ai venit in Sfanta Cetate a Ierusalimului, mai inainte cu sase zile de patima cea de bunavoie, ca sa mantuiesti lumea prin Cruce, prin ingroparea si Invierea Ta!
Si precum atunci oamenii, care sedeau in intuneric si in umbra mortii, avand ramuri de copaci si stalpari de finic Te-au intampinat pe Tine, Fiul lui David, marturisindu-Te, asa si pe noi, care acum in aceasta zi de inainte praznuire, purtand in maini stalpari si ramuri de copaci, pazeste-ne si ne mantuieste.
Si precum acele popoare si copiii Ti-au adus Osana, invredniceste-ne si pe noi sa Te slavim in psalmi si cantari duhovnicesti, cu suflete curate si buze neintinate, in aceste zile ale patimilor Tale si sa dobandim, fara de osanda, a ne impartasi de bucuria Sfintei Invierii Tale si sa cantam si sa proslavim Dumnezeirea Ta, impreuna cu Cel fara de inceput al Tau Parinte si cu Preasfantul si Bunul si de viata Facatorul Tau Duh, acum si purnrea si in vecii, vecilor. Amin!”