Rolul lui Firicel i-a adus celebritatea, dar a atras și o serie de obstacole. Toma Cuzin susține că faima îi dă mari bătăi de cap.
Multe persoane tânjesc după celebritate şi bani, dar ce se întâmplă când eşti persoană publică şi ai foarte mult din amândouă? După cum spune şi vorba “Ce e prea mult strică”. Toma Cuzin își pune foarte des întrebări legate de celebritatea lui și că, de multe ori, se simte "vinovat" de atenția pe care o primește de la fanii săi. În cadrul unui interviu oferit recent, actorul recunoaște că nu se mai poate implica în anumite activități ca odinioară, pentru că acum atrage atenția oriunde merge. Acesta este și motivul pentru care evită să mai meargă la piață.
„Eu nu merg la piață, că nu mai pot să fac asta de foarte mult timp, din păcate. Ăsta este reversul medaliei când stai foarte mulți ani pe un post de televiziune sau când ești atât de cunoscut.
Ce meserie avea Toma Cuzin înainte să devină actor
În momentul de față este unul dintre cei mai apreciați actori de la noi, lăsând impresia că toată viața s-a pregătit pentru a face impecabil această meserie. Însă Toma Cuzin a fost dansator, miner și gardă de corp, înainte să semneze contractul care i-a schimbat viața. Actorul a avut o viață plină de peripeții și experiențe cu adevărat memorabile, iar într-un final a ajuns extrem de cunoscut:" Am fost dansator la «Doina Gorjului», miner, electrician, agent imobiliar, bucătar, gardă de corp și altele. Am lucrat miner un an și jumătate, după care m-am transferat ca dansator. M-am transferat în interes de serviciu, din funcția de miner, în funcția de balerin".