Theo Rose radiază de fericire! Artista a postat pe rețelele sociale câteva imagini inedite cu burtica de gravidă. Cât de schimbată e viitoarea mămică?
Theo Rose este însărcinată în cinci luni, iar nașterea primului său copil se apropie, cântăreața fiind mai entuziasmată ca niciodată. Fanii sunt nerăbdători ca Theo Rose să le împărtășească momente din viața ei, astfel că recent artista le-a făcut o mare surpriză. Viitoarea mămică a postat o filmare în care se observă că sarcina este destul de avansată, iar pe fundal rulează o melodie care este dedicată bebelușului său.
"Vă spun sincer, și mie îmi place cum arăt gravidă, mai mult față de cum arătam înainte. Corpul meu a suferit niște transformări mișto. Dacă te uiți așa la mine vezi așa niște forme, ceea ce este extraordionar pentru una care nu a avut deloc. Mi-am luat și eu că toate gravidele un body special, chiloți de femeie gravidă, o bustiera și când mă mai schimb mai fac câte o poză.
Cum au reacționat Theo Rose și Anghel Damian atunci când au aflat că vor avea băiețel
Theo Rose și iubitul ei, Anghel Damian, radiază de fericire, asta pentru că cei doi vor deveni părinți pentru prima dată. Fosta concurentă de la ”Bravo, ai stil! Celebrities și regizorul au avut parte de o petrecere specială pentru a afla sexul bebelușului. Prima dată, artista și iubitul ei au avut de rezolvat un joc, însă rezultatul nu a fost unul clar, iar mai apoi aceștia au tăiat dintr-un tort, însă și de această dată culorile erau diferite.
@codin_maticiuc ♬ original sound- Codin Maticiuc
După multe încercări, Theo Rose și Anghel Damian, au mers afară, iar cei doi au avut parte de un moment special, cu artificii. Pe contul de Instagram al vedetei a apărut un videoclip de câteva secunde în care se poate vedea clar câtă lume a fost prezentă la marele eveniment. Toți au așteptat cu sufletul la gură momentul și eu ținut camerele pornite pentru a imortaliza fiecare secundă.
Cei doi viitori părinți au rămas uimiți în momentul în care, în timp ce au deschis o cutiuță și au apăsat cu putere un buton care se afla în interiorul ei, în spatele lor au explodat trei artificii ce au lăsat în urmă un fum albastru, semn că bebelușul este băiat.
''Pe bune? E băiat?!'', a fost reacția lui Theo Rose.
Vezi această postare pe Instagram