Valentina Ioana Tănăsie este tânăra de 28 de ani găsită moartă într-o valiză descoperită în apele râului Olt, în zona barajului Ionești.
Cazul Valentinei a fost descoperit marți, 22 septembrie, după ce o persoană aflată la pescuit în zona barajului Ionești, din județul Vâlcea, a observat un bagaj care plutea în apropierea malului. Când valiza a fost adusă la mal, în interior a fost găsit trupul victimei. După ce s-a aflat despre tragedia care a îndoliat familia tinerei de 28 de ani, tatăl Valentinei a făcut declarații despre ultimele momente în care a vorbit cu fiica sa și despre discuția pe care ar fi purtat-o cu iubitul acesteia.
Ce s-a întâmplat înaintea tragediei? Tatăl Valentinei vorbește despre ULTIMA DISCUȚIE cu fiica sa și apelul primit de la iubitul acesteia
"Am venit de la o cântare, eu sunt muzicant. Am terminat cântarea la ora 00:15 așa. Dumincă noaptea s-a întâmplat, mi-a spus că este supărat și mi-a zis dacă sunt eu ok și bine. L-am întrebat ce a făcut și ce a pățit, iar el a zis că este supărat că a aflat ceva despre Valentina. Am încercat să-l sun și nu mi-a răspuns, am arătat apelurile, am arătat tot(...)
Polițiștii și criminaliștii au desfășurat cercetări la fața locului, iar medicii legiști urmează să stabilească exact cauza și mecanismul decesului
În ultima perioadă, Valentina Ioana locuia în Horezu, în județul Vâlcea, alături de iubitul ei. După ce valiza în care se afla trupul neinsuflețit al tinerei a fost găsită, bărbatul este de negăsit. În ultimele ore, numele acestuia a ajuns în atenția anchetatorilor, după ce IPJ Vâlcea a dispus darea lui în atenție ca suspect de omor. Este vorba despre Băltățeanu Gheorghe Vlăduț, în vârstă de 30 de ani, din comuna Tomșani, sat Mirești. Polițiștii încearcă în prezent să îl găsească.
"La data de 22.09.2026, IPJ Valcea a dispus darea în atenție a numitului Băltățeanu Gheorghe Vlădut, cetățean român, sex M, născut la 19 aprilie 1996, domiciliat în Com. Tomșani, sat Mirești, str. Mirești, nr.35, jud. Vâlcea. Persoana este suspectă de comiterea infracțiunii de omor. Se solicită tuturor structurilor operative ca, în cazul identificării, depistării sau obținerii de date privind locația acesteia, să procedeze cu maximă prudență, conform procedurilor legale, și să informeze de urgență IPJ Valcea – Centrul Operațional 0758100647”, a transmis IPJ Vâlcea.