Valentina Ioana Tănăsie este tânăra din Dolj găsită moartă într-o valiză în râul Olt.
Trupul Valentinei a fost descoperit marți, 22 septembrie, de persoane aflate la pescuit în zona barajului Ionești. Acestea au observat o valiză care plutea aproape de mal și au scos-o din apă. Când au constatat că bagajul era neobișnuit de greu, au alertat autoritățile prin 112. În interior a fost descoperit cadavrul. Potrivit unor surse din anchetă, Valentina prezenta numeroase urme de violență. Primele constatări medico-legale arată că avea două lovituri puternice în zona capului, una dintre acestea fiind fatală, precum și cinci coaste rupte. Trupul
"Fără cuvinte, sincere condoleanțe",/ "Săraca fată și câtă durere pentru familia ei",/ "Off, doamne! Dumnezeu să o odihnească în pace",/ "Părinții trebuie să își vadă copiii intrând pe poartă râzând, nu în modul ăsta",/ "Multă putere părinților,/ "Păcat de tinerețea ei",/ "Inima mea de mamă la rândul meu urlă de durere", sunt o parte din reacțiile internauților.
VIDEO Despărțirea care a îngenuncheat familia Valentinei. Tânăra de 28 de ani a ajuns acasă penru ultima oară
@dulceac2026 #fyp #goviraltiktok #🥺 ♬ sunet original- Gabry
Principalul suspect în anchetă este iubitul Valentinei. Vlad Gheorghe Bălțățeanu este în continuare de negăsit, el fiind căutat de Poliție. Există suspiciuni că ar fi părăsit deja România.
Principalul suspect în anchetă este i ubitul tinerei de 28 de ani, Vlad Bălțățeanu, un bărbat de 30 de ani din județul Vâlcea. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, citat miercuri de Antena 3 CNN, acesta ar fi părăsit teritoriul României înainte ca trupul victimei să fie descoperit în râul Olt. Bărbatul este căutat de autorități. Anchetatorii încearcă acum să reconstituie ultimele ore din viața tinerei și să stabilească locul în care a fost ucisă.
"La data de 22.09.2026, IPJ Valcea a dispus darea în atenție a numitului Băltățeanu Gheorghe Vlădut, cetățean român, sex M, născut la 19 aprilie 1996, domiciliat în Com. Tomșani, sat Mirești, str. Mirești, nr.35, jud. Vâlcea. Persoana este suspectă de comiterea infracțiunii de omor. Se solicită tuturor structurilor operative ca, în cazul identificării, depistării sau obținerii de date privind locația acesteia, să procedeze cu maximă prudență, conform procedurilor legale, și să informeze de urgență IPJ Valcea – Centrul Operațional 0758100647”, a transmis IPJ Vâlcea.